Evaluatorii dorințelor

Baal HaSulam, Introducere la Cartea Zohar, Articolul 28: … la început același corp este adus la viață, ceea ce reprezintă dorința excesivă de a primi, fără nicio constrângere, doar cum a crescut din hrana lumilor impure…

Și apoi ne angajăm la un nou tip de muncă – să aducem toată această dorință exagerată de a primi la forma de dăruire. Atunci este vindecată pentru că acum a obținut echivalența de formă.

O iluminare unică revitalizează dorința de a primi cu scopul de a primi ca și  inima de piatră, și totul din dorința de a primi există ca materie numai pentru că Lumina o ține. Yesh mi Yesh (existență din existență) păstrează și vitalizează Yesh mi Ayin (existență din absență). Nu ne putem descurca fără acest aparat intravenos. Până la urmă, dacă l-aș fi închis, aș fi pierdut doința și nu aș fi fost capabil să o corectez. Și, în schimb, acest lucru m-ar fi împiedicat să ader la Creator cu totul.

Întrebare: Deci, cum corectăm dorința?

Răspuns: Pentru asta nu avem nevoie de nicio acțiune cu partea materială. Nu suntem în stare să o ucidem sau să o readucem la viață, deși folosim acești termeni pentru a descrie ceea ce se întâmplă. Dorința, așa cum a fost și rămâne, se află în mâinile Creatorului care dă viață la tot: răul și binele.

De-a lungul întregului proces, nu facem acțiuni reale în creație. Mai degrabă, numai în ceea mă privește, aleg părțile care se revelază în fața mea. Nu intrăm în creația însăși. Este imposibil să oprim influența Luminii asupra dorinței, așa cum este imposibil să oprim Pământul. Aceste informații coboară la mine de la un nivel superior, și la nivelul meu trebuie să le accept, să învăț de la ele, să le aleg și să analizez relația mea cu privire la ele. Anume prin asta, mă contruiesc pe mine însumi. Nu avem nevoie de mai mult de atât.

Există o alegere și o varietate largă de posibilități în fața mea, tot felul de dorințe diferite pentru a primi și pentru a dărui, care nu sunt noi. Totuși, se descoperă și se dezvoltă din ce în ce mai mult, și asta este așa pentru ca eu să determin relația mea în raport cu tot ceea ce se dezvoltă pe calea corectă. Cu asta, înțeleg și simt mai mult, și astfel îl construiesc pe Adam din mine însumi.

Creatorul nu schimbă acțiunea originală, și nici noi nu acționăm asupra a ceva. Totul este revelat numai cu privire la persoana care percepe. Creația este neschimbată. Există Infinitate, și tot timpul perdeaua este, câte puțin, dată la o parte sau lăsată la loc, în drumul spre Ea. Totuși, prin asta ajungem la nivelul Creatorului. Acest joc este de ajuns pentru ca noi să creștem la înălțimea Superiorului, să fim conștienți și să-L înțelegem și să fim cu adevărat asemănători Lui.

Apare întrebarea: Există altceva pe lângă ceea ce văd și schimbările interioare? Asta nu ne este cunoscut nouă.

Fără să schimbăm nimic în creație, creștem, îmbunătățindu-ne ustensilele de percepție, exersând, și corectându-ne numai și numai pe noi înșine. Până acum, ni s-a permis să credem că noi schimbăm lumea. Totuși, această abordare nu mai funcționează. De la acest stadiu încolo, un singur lucru funcționează: asemănarea noastră cu ceea ce se descoperă. Și aceasta este o metodă nouă.

Din partea a patra a Lecției Zilnice de Cabala, 15.01.2014, Scrierile lui Baal HaSulam

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: