Există o cale de ieșire din impasul egoist

Este deja clar pentru toată lumea că natura unei persoane este egoistă și chiar și cele mai miloase acte sunt făcute de către noi pentru propria plăcere, altfel nu le-am face. Este imposibil să ne apropiem de egoism pentru a-l schimba, până la urmă, natura noastră este cea care stă la baza noastră.

Dacă încercam să îl limităm, apoi, după toate trucurile noastre, într-un final el va crește chiar și mai mult. De fiecare dată când atingem egoismul, el se mărește; un asemenea monstru teribil stă la pândă în noi. Îl atingi ușor și el crește, atinge-l un pic mai mult și el va crește și mai mult. Vrei să-l distrugi, să-l cuprinzi și el va crește din nou! Și atunci ce putem face?

Doar forța care a creat egoismul îl poate corecta. Adică noi nu trebuie să limităm dorința egoistă în sine; trebuie să ne întoarcem către forța care a creat egoismul și să-l afectăm prin această forță. Numai atunci putem să reușim. Adică nu distrugem egoismul și nu îl creștem, ci vrem să-l controlăm.

Dacă egoismul este întreaga noastră natură, atunci este evident că nimic nu poate fi făcut în mod direct cu el. Totuși, metoda Cabalei ne oferă posiblitatea unei căi alternative: să ne întoarcem către forța care a creat egoismul și să-l limităm prin această forță. Apoi putem să devenim proprii noștrii stăpâni.

Altfel nu putem face față egoismului nostru. Egoismul este boală cu care ne-am născut, un fel de cleptomanie. Au fost cazuri în care unii oameni bogați, celebrii, au suferit de cleptomanie, o sete dureroasă pentru furt. O femeie intră într-un magazin și fură o linguriță sau un alt lucru mărunt. Este o boală, așa că nu se poate opri.

Este la fel și pentru o persoană bazată pe egoism, care nu poate face față dorinței sale de a primi. Dacă îi legăm mâinile, va încerca să o prindă cu dinții săi. Așa este natura noastră. Oamenii cred că-și pot depăși dorința lor egoistă. Totuși, nu este așa. Poți numai să-i oferi mai multe compensații favorabile. De exemplu, o persoană care vrea să slăbească și să arate frumos este dispusă să se înfometeze pentru asta.

Însă asta nu înseamnă că își depășește dorința pentru mâncare. Pur și simplu a înlocuit această dorință egoistă mică de a mânca și de a se bucura de mâncare cu o dorință mai puternică de a fi slabă. Dorință în sine nu s-a schimbat, numai modul în care este folosită.

Așadar, omenirea trebuie să înțeleagă faptul că nu poate să o facă fără metoda Cabalei, altfel cele mai dezvoltate țări vor trece la nazism. Baal HaSulam a scris în cartea Ultima Generație că în procesul de dezvoltare, liberalii și socialiștii, dintr-o dată, au trecut la nazism.

“Se pare că lumea cosideră în mod eronat că nazismul este o ramură specifică a Germaniei. Adevărul este că este o ramură a democrației și a socialismului care au rămas fără religie, maniere și justiție. Astfel toate națiunile sunt egale în asta; nu există nicio speranță că tot nazismul a pierit odată cu victoria aliaților, căci mâine anglo-saxonii vor adopta nazismul, deoarece și ei trăiesc în lumea democrației și a nazismului.”

Conform modului în care se comportă astăzi democrații din SUA, acesta este începutul nazismului. Până la urmă, dacă președintele a fost ales legal, trebuie să i se dea oportunitatea de a acționa și de a guverna statul. Însă democrații nu sunt de acord cu asta și nu fac nimic pentru a preveni acest lucru. Același lucru se va întâmpla în curând și în Europa.

Problema nu este într-o persoană specifică, ci în modul de abordare. Societatea s-a dezvoltat și s-a maturizat pentru a se transforma într-o societate nazistă.

Întrebare: Asta înseamnă că nu este cale de ieșire, deoarece este imposibil să se schimbe natura egoistă a oamenilor?

Răspuns: Există o ieșire! Este un instrument numit Lumina care se Reîntoarce, care este Lumina superioară și care poate corecta egosimul omului. Oamenii trebuie să știe asta. Cel mai important lucru este recunoașterea râului. Dacă democrații ar rămâne la putere, lumea inevitabil va ajunge la război. La finele mandatului, administrația Obama a început să discute în mod deschis despre războiul mondial ca despre ceva inevitabil.

Astăzi, când Trump a venit la putere, războiul este deja uitat, iar situația a început să se calmeze. Totuși acest lucru nu se potrivește cu partidele de stânga.

Din a 2-a parte din lectia zilnica de Cabala 2/1/17. Lectie pe subiectul: “Mishma Arosa (Documentul Arosa)”, “Ce este de facut?”

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed