Familii de închiriat

Observaţie: În Japonia, se închiriază copii, soți și soții, iar acum sunt închiriate familii întregi. Un bărbat merge la o agenție și comandă o familie. El poate alege oameni cu un anumit fizic, personalitate, caracter etc.

Aceasta este o muncă psihologică serioasă. Ca regulă, o persoană are nevoie de atenție.

Se spune că în secolul 21, familia nu este cel mai important lucru din viață pentru o persoană.

Comentariul meu:  Nu, nu că familia nu este importantă, ci nu este important să fii înregistrat oficial și obligat în funcție de un fel de înregistrare. Un bărbat încă vrea să fie conectat intern. El trebuie să se simtă atras, aşa încât chiar și o datorie să îi fie plăcută, așa cum se întâmplă de obicei cu copiii.

Pe măsură ce egoismul nostru evoluează constant, totul trebuie să treacă prin dorințele noastre. Adică vreau să fiu obligat, vreau să am grijă, vreau să mă atragă, să mă conectez cumva, să fiu implicat într-un anume fel, la fel ca atunci când oamenii joacă diferite jocuri și se leagă sau chiar se bat și se amenință .

Adică simți dependență, datorie și, alături de aceasta, atașament. Aceasta este ceea ce îi lipsește astăzi unei persoane pentru că nu știm să ne jucăm cu egoismul nostru.

Ȋntrebare: Așadar, poate ar trebui să ne oprim acolo și să lăsăm ca toată lumea, mereu, să închirieze o familie.

Răspuns: Și cum trăiește o familie modernă astăzi?

Observaţie: În cazul unei familii de închiriat, știm că există o anumită distanță între oameni și că este un fel de joc.

Comentariul meu: Nu, depinde de acord. Cred că nu este nimic special aici.

Desigur, japonezii au tradiții străvechi: geișele care au susținut într-adevăr atmosfera psihologică, conversația, participarea, jocurile, muzica etc. Adică, asta îi lipsea unei persoane. Televiziunea de azi nu poate înlocui acest lucru.

Acest lucru necesită și mai multă intuiție, deoarece egoismul nostru se dezvoltă și începe să-i vadă finețea, viciul și limitarea. De fapt, vreau astfel de senzații pe care nu le poți da altcuiva sau altcineva să ţi le dea ţie. Prin urmare, acesta este un aranjament foarte interesant.

Ȋntrebare: Ce este o familie? Un standard la care o persoană aspiră intern?

Răspuns: Familia este o preocupare clară, internă unul pentru celălalt, unde simți că fericirea ta constă în asigurarea fericirii altuia. Aceasta este familia.

Și pot fi alți oameni, micul tău câine, sau chiar să-ţi iei un crocodil acasă, nu are importanţă cine sau ce. Principalul lucru este că simți că te bucuri că împlinești pe cineva.

Ȋntrebare: Poate este normal ca acum să se facă căsătorii între persoane de același sex?

Răspuns: Nu știu cum să o numesc: căsătorie sau nu. Toate acestea sunt foarte arbitrare. Cel mai important este că o persoană simte plăcere în a avea grijă de cineva.

A da altuia se transformă în propria împlinire. De aceea există atât de multe animale de companie și diverse cluburi în care oamenii interacționează cumva și fac ceva.

Este adevărat că acest lucru depășește simplul sex, deoarece nu împlinește o persoană. Chiar dacă durează destul de mult timp, de multe ori pe zi, el începe să simtă că, în general, acest lucru nu îl împlinește.

Ȋntrebare: Există o diferență: o familie pentru o femeie și o familie pentru un bărbat? De ce este importantă familia pentru un bărbat?

Răspuns: Pentru o femeie este mai important atașamentul fizic, apartenența la cineva. Pentru un bărbat, apartenența spirituală este mai importantă – ca grija spirituală pentru celălalt.

O femeie își vede realizarea în îngrijirea fizică a unui bărbat. Un bărbat își vede realizarea în grija spirituală pentru o femeie.

Îmi este greu să explic acest lucru, deoarece în principiu, asta nu sună așa cum este cu adevărat.

Ȋntrebare: Cum poate fi implementată grija spirituală într-o familie de închiriat?

Răspuns: Și ce înseamnă să închiriezi sau să nu închiriezi? Când ne căsătorim, nu ne închiriem singuri? Nu ne vindem singuri pentru un anumit preț?

Eu dau, tu iei; tu dai, eu iau. Și toate acestea se bazează pe legi clare care pot fi stabilite în mod clar. Da, există o gamă uriașă de sentimente umane în asta! Dar, în principiu, totul este foarte simplu.

Ȋntrebare:  Ai spus odată că, dacă o femeie își pierde familia sau soțul din diverse motive,ea poate totuși ajunge la o vârstă înaintată, să se descurce singură, lucru care este mult mai dificil pentru un bărbat. De ce?

Răspuns: O femeie este organizată în așa fel încât în cadrul acestei lumi este bine stabilită, destul de ciudat. Ne-am putea întreba: cum este posibil fără un bărbat ?! Dar de fapt, este invers. Un bărbat fără o femeie este ca și cum ar fi fără adăpost.

O femeie, potrivit Cabalei, este numită „acasă”. Nu un bărbat, ci o femeie, pentru că este în natura ei să creeze o casă, o familie, un loc, pereți, acoperiș. Iar un bărbat, dacă nu are pentru cine să o facă, nu o va face singur.

Observaţie: Este ca un copac fără rădăcini. Bărbatul este un copac, iar femeia reprezintă rădăcinile.

În multe cupluri, când cineva este invitat să fie partener temporar, acea persoană începe să aibă sentimente pentru acest partener.

Comentariul meu:  Natural. Chiar mai mult! Tocmai pentru că nu se conectează reciproc, nu sunt obligați. Astăzi, un partener cu care am trăit multe luni sau poate am coexistat mai mult timp, poate spune: „Știi…? astăzi s-a încheiat contractul nostru!” Sună groaznic! Și îţi pare că acesta este sfârșitul vieții, sfârșitul lumii! Cum se poate asta?! Am uitat că aveam un contract. Am uitat că mă joc! Am uitat că se joacă cu mine! Si asta e.

Iar mâine dimineață, își va lua valiza și va pleca calm, pentru ca în câteva ore să aibă un alt contract, o altă familie. Și am rămas singur și nici nu m-am gândit la viitorul meu. Cum pot ieşi din ceea ce am acum? Este foarte interesant.

Ȋntrebare: Poate merită să creezi o relație contractuală, astfel încât oamenii să poată construi o familie?…aşa încȃt să nu se încheie contractul?

Răspuns: Cred că de îndată ce vor schimba contractul în căsătorie, aceasta va fi sfârșitul contractului. Prin urmare, cel mai bun lucru în această situaţie este să spunem: „Contractul s-a încheiat. Dacă vrei să rămânem împreună, va trebui să trăim ca soț și soție adevăraţi, cu toate responsabilitățile. Deci, ai timp să te gândeşti la asta până mâine”.

Observaţie:  Dar de multe ori se transformă într-o dramă, deoarece o persoană se obișnuiește cu această relație, iar pentru cealaltă rămâne un loc de muncă/ o datorie. Oamenii se obișnuiesc de fapt cu simpatia, afecțiunea.

Comentariul meu:  Cu siguranță că se obișnuiesc cu asta. Vedem asta chiar și în actorii care joacă anumite roluri. Ei nu pot să nu se obişnuiască cu rolurile și să continue să joace în viață la fel ca pe scenă.

Observaţie:  Așa apar astfel de drame, atunci când intri în acest fel de relație.

Comentariul meu:  Dar acesta este profesionalism, nu puteți face nimic în acest sens.

Ȋntrebare:  Ce fel de familie vom avea în viitor? Familii de închiriat?

Răspuns:  În principiu, cred că umanitatea va ajunge atȃt de departe încȃt să foloseacă, dur vorbind, serviciile reciproce, pentru a atinge un nivel mai înalt decât unitatea familială sau prietenia, și vor folosi acest lucru pentru a obține un nivel mai înalt al interacțiunilor reciproce.

Adică va fi interacțiunea unor oameni care vor să atingă următorul nivel spiritual. Se vor conecta între ei pentru a se ajuta reciproc psihologic și spiritual, astfel încât fiecare dintre ei, prin intermediul celuilalt, să poată atinge o conexiune cu o cauză superioară.

Ȋntrebare: Este posibil să transformăm acest viitor minunat, în prezent?… să încercăm să îl implementăm în mediu, acum?

Răspuns:  Nu cred că astăzi există o nevoie pentru astfel de conexiuni. Poate cu generațiile mai tinere. Nu se ivesc, deoarece oamenii nu sunt încă angajați în practici spirituale reale. Deci, nu văd realizȃndu-se astfel de relaţii.

Dar se apropie încet. Poate că totuşi vom vedea astfel de familii care apar pentru a se completa reciproc și pentru a-L dezvălui pe Creator între ei.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 1/28/20

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: