Faraonul, chintesenţa răului

Întrebare: Cred că egoismul este o calitate pozitivă, fără de care nu putem să ne dezvoltăm. Dacă un copil nu ar avea calitatea de egoism, nu s-ar strădui să înveţe şi să crească.

Răspuns: Căutarea pentru cunoaştere, educaţie, cultură, să vezi lumea, să zbori în spaţiu, acestea nu se numesc egoism rău. Înclinaţia rea o reprezintă relaţiile rele dintre noi dorinţa de a-i folosi pe alţii, de a-i suprima.

Doar dorinţa de a creşte şi de a deveni un mare om nu este egoism, pentru că prin asta aş putea să vreau să aduc un beneficiu umanităţii. Egoismul este o dorinţă de a subjuga alţi oameni, de a-i face sclavi.

Faraonul, regele Egiptului, este chintensenţa întregului rău. Această putere specială, inerentă în fiecare fiinţă umană prin natura ei, se numeşte înclinaţia rea, care ne strică relaţiile cu ceilalţi. Numai despre acest lucru vorbim, nu despre dorinţa omului pentru dezvoltare.

Faraonul se numeşte regele Egiptului pentru că domneşte asupra noastră, fără să ne consulte dorinţele. Doar ne ordonă ce să facem – ne încarcă cu muncă grea.

Faraonul ne comandă să construim, adică să ne unim. Dar, de îndată ce vrem să ne unim, el stă între noi şi ne facem să ne certăm unul cu altul, şi se bucură de asta.

Astăzi, fiinţa umană este sclava unei forţe speciale numită Faraon. În natură, există o foră care face să avanseze întreaga lume în procesul de evoluţie. Duce la dezvoltări în tehnologie, ştiinţă, cultură şi educaţie.

Dar în această dezvoltare, există o forţă care ne face să ne tratăm unul pe altul într-o manieră proastă, egoistă, să ne bucurăm de faptul că suntem superiori altora, că îi putem înjosi.

Toată lumea vrea să fie Faraonul şi să îi controleze pe alţii. Dacă are abilitatea să îi pună jos pe alţii, ca să nu mai aibă unde să scape, primeşte plăcere din asta. Asta înseamnă că Faraonul trăieşte în fiecare dintre noi.

Din emisiunea de pe Kab TV „O viaţă nouă” din 24.03.2015

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: