Baal HaSulam, „Dăruirea Torei”, paragraful 8: „Este aşa fiindcă aici este o lege naturală ca primitorul să simtă ruşine şi impacientare la primirea de cadouri de la dăruitor în afară de compasiune şi milă…

Şi acesta este motivul pentru care El a pregătit pentru noi munca şi truda în Tora şi Miţvot (porunci), pentru a produce înălţarea prin noi înşine, fiindcă atunci, plăcere şi bucuria care ne vin de la Creator, adică tot ceea ce este inclus în alipirea (Dvecut) la El, va fi posesia noastră, care ne-a venit prin propriile noastre eforturi. Atunci ne vom simţi ca fiind proprietari, sentiment fără de care nu poate fi senzaţia de plenitudine.

Ruşinea este măsura care defineşte relaţiile dintre noi. Dacă cineva nu simte ruşine, atunci el nu are nimic de corectat fiindcă el nu vede nicio diferenţă majoră între el şi Creator. De aceea, este mai bine să divulge ruşinea şi jena printr-o comparare a proprietăţilor lui de primire cu dăruirea Creatorului.

Întrebarea este, dacă omul opreşte primirea, nu înseamnă că neutralizează ruşinea? De exemplu: eu îmi vizitez un prieten şi văd o masă generoasă care mă aşteaptă, dar refuz tratarea: „Nu, nu mulţumesc, sunt sătul, sunt la dietă”. Este posibil să reacţionăm la fel în spiritualitate pentru a diminua sentimentul de ruşine? Acţionând aşa, noi vom neglija pe Creator fiindcă nu ne pasă de bunăvoinţa Lui.

Până la urmă, ce primim noi de fapt? Este Lumina de NRNHY? Să fim sinceri, ea nu ne umple cu plăcere. NRNHY este Lumina care rezultă din înţelegerea noastră a măreţiei Dăruitorului.

Tot ceea ce am primit vreodată de la ea este o scânteie mică din care provine dorinţa de a primi plăcere. Dorinţa de a primi este cuprinsă într-un punct negru, vârful literei Yod, iar în Lumină se află o scânteie care a creat punctul negru.

Restul este declanşat de conştientizarea în noi a măreţiei Creatorului, când noi o apreciem, ea se înalţă în ochii noştri. De aceea noi trebuie să ne amintim constant că trebuie să aspirăm la măreţia Lui.

Dacă cineva ne este cu adevărat important, noi suntem gata „să-i ducem valiza”. Cu cât este mai mare in ochii noştri persoana, cu atât mai grea este valiza pe care suntem gata să i-o ducem. La început valiza ni se pare prea grea. „De ce să-i car eu valiza din prima? De ce fac asta?”

Dar, dacă înţelegem cât de indispensabil este stăpânul valizei, o ridicăm foarte uşor. Este aşa o onoare şi un mare noroc să serveşti această persoană importantă! Suntem chiar gata să plătim pentru a avea dreptul să-i ducem valiza.

Ca rezultat, noi ne devotăm întreaga viaţă Creatorului. Ce primim în schimb? Nimic. Până la urmă, o scânteie şi un punct negru constituie baza a tot ceea ce este.

Întrebare: Este vreo analogie cu ruşinea reală în munca pe care o facem noi?

Răspuns: Da, ea poate fi aplicată la numeroase tipuri de ruşine pe care noi o trăim în faţa tovarăşilor noştri de grup. Ne temem că ei îşi vor da seama că suntem ignoranţi, sau că încă suntem egoişti.

Este o ruşine primitivă, egocentristă. Există de asemenea o ruşine spirituală cauzată de inabilitatea noastră de a contribui cu partea noastră, să recunoaştem faptul că nu-i susţinem pe colegii noştri aşa cum ar trebui şi nu îi ridicăm. Ei depind de noi, aşa că ne simţim jenaţi că nu suntem în stare să ne îndeplinim sarcina.

Întrebare: Trebuie grupul să trezească în membrii săi o astfel de ruşine?

Răspuns: Grupul trebuie să ne amintească şi să ne promoveze creşterea, învâţându-ne cum să respectăm ruşinea, fiindcă ea demonstrează o lipsă în dorinţa de primire. Dacă plăcerile şi necazurile sunt condiţionate fie de umplere, fie de golire în interiorul dorinţei noastre, atunci stările de rău sau de bine se reflectă în simţirea ruşinii sau, din contră, prin înţelegerea măreţiei Creatorului.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 28/10/2012 „Dăruirea Torei”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul | Add Comment →