Grupul din spatele voalului exterior

Întrebare: Pentru a primi putere de la prieteni, trebuie să îi apreciez. Dar cum pot eu să îi apreciez, daca sunt un egoist?

Răspuns: Preţuieşti unitatea oamenilor sau, în alte cuvinte, a sufletelor. Extern, singurul lucru care poate fi între oameni este ura, invidia şi altele asemenea. Totuşi, în spatele faţadei exterioare, fiecare persoană conţine un sine interior – forţa dăruirii care este ascunsă în ea.

Este ca şi cum în faţa ta sunt două ecrane: unul extern şi unu intern. Pe cel extern vezi lumea, în timp ce pe cel intern toată lumea este unită de forţa dăruirii reciproce. De fapt, sufletul este forţa dăruirii care este ascunsă în noi. Aceasta este imaginea către care te întorci, dorindu-ţi să o revelezi, să fii inclusă în ea şi să te dizolvi în ea. Nu ai de a face cu forme externe.

Ce înseamnă să îţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi? Atunci când te întorci la imaginea interioară, vei vedea că nu există nicio spargere acolo şi că toţi prietenii sunt uniţi unul cu celălalt. Aceasta este Shechina. Conţine reciprocitate, unitate, garanţie reciprocă şi, într-un cuvânt, totul în afară de tine. Vrei să devi parte din asta, o ceri, te rogi pentru asta.

Asta este înţelesul construirii mediului corect. Altfel, te uiţi la prieteni din afară şi nu găseşti nimic acolo. Creatorul a desenat în mod intenţionat această imagine în faţa noastră astfel încât, prin îndepărtarea voalului şi privind adânc în unitatea noastră, vei descoperi chiar mediul despre care Baal HaSulam vorbeşte în Libertatea.

Acesta este mediul la care trebuie să te întorci şi de la care trebuie să ceri totul. Acolo, toată lumea este corectată; devenind inclus în prieteni, îl vei descoperi pe Creator între ei, adică forţa dăruirii comune.

În Cabala, în afară de adunare simplă, există şi noţiune de incluziune totală (Koalel), care este forţa integrală a tuturor. De exemplu, forţa comună a 100 de oameni este egală cu 100. Dar înăuntru unităţii lor, este prezent Creatorul, fiind o forţă adiţională care este adâncă, spirituală şi all-inclusive.

De aceea prietenii sunt capabili de orice, deoarece şi-au respins egoismul pentru a-l descoperi pe Creator, pentru a revela rădăcina şi a se uni cu El. Ei nu obţin cele patru grade mineral, vegetal, animal şi uman, ci pe Creator. Ei nu obţin Nefesh, Ruach, Neshma şi Haya ci, în plus, Lumina Yechida care nu a fost acolo anterior; Keter, punctul literei Yod.

Dacă o persoană doreşte să lucreze cu mediul, atunci mediul este gata pentru ea. Apoi, ea îi vede pe toţi prieteni ca cei mai mari oameni ai generaţiei. Şi chiar aşa, în interiorul fiecăruia dintre ei, se găseşte un gigant. De fapt, dacă au o aspiriaţie interioară spirituală, atunci în interior ei deja sunt uniţi. În principiu, în interior toată umanitatea este unită, dar tu trebuie să te întorci către aceia care exprimă şi extern dorinţa spirituală, măcar puţin. Apoi, ai un mediu.

După asta, în măsura în care te micşorezi în faţa mediului şi îl apreciezi, vei primi putere de la prieteni până când, în final, vei atinge poarta lacrimilor. Spiritualitatea va deveni cel mai vital lucru din viaţa ta, dar în acelaşi timp nu vei avea nicio posibilitatea să o obţii. Atunci vei începe să plângi.

Vei plânge atunci după realitatea pe care o revelezi ca dăruire reciprocă, pentru forţa comună care se găseşte acolo, numită garanţie reciprocă. De acolo vei primi ceea ce ai nevoie, dorinţa sau nevoia de a deveni parte din prieteni. Discernând multe detalii ale unificării, vei intra în imaginea interioară.

Din prima parte a  Lecţiei zilnice de Cabala 12/28/10, Scrierile lui Rabash

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed