Întrebare: Atunci când se întâmplă ceva în grup, grupul încearcă singur să îşi rezolve problema, în loc să se întoarcă spre alte grupuri şi să strige, „Ajutaţi-ne!” Trebuie cineva să le sugereze să ceară ajutor, sau trebuie ca întregul grup să decidă că are cu adevărat o problemă şi a venit timpul să ţipe ca alţii să audă?

Răspuns: În grupul nostru din Israel, se întâmplă acelaşi lucru. Simt atunci când un prieten sau altul cade, aştept o zi sau două să văd dacă alţii răspund sau nu la asta. Dacă nu, sugerez să le spună tuturor. Adică, trebuie să existe o examinare constantă.

Iar grupul nu trebuie să rămână tăcut în circumstanţe de acest fel, deoarece asta va fi dăunător pentru toată lumea.

Nu ar trebui să îmi ascund non-participare în ceva, detaşarea mea faţă de drumul spiritual, de căutare, de tensiune, de progres. Nu pot fi tăcut în legătura cu aceste lucruri pentru că, procedând astfel, voi face ca oamenii să eşueze.

Este ca un grup de soldaţi care ies la ofensivă şi deodată, unul dintre ei nu mai este gata să meargă înainte. Ceilalţi depind de el. Ce se va întâmpla dacă nu îşi îndeplineşte misiune? Vor fi ucişi; nu va reuşi nimic. De aceea, pentru a nu submina grupul, el trebuie să le spună că este ceva în neregulă cu el, poate că mâna sau piciorul lui nu lucrează corect.

De asemenea, dacă întregul grup cade, asta subminează alte grupuri. Nu ne putem gândi numai la noi înşine. Dacă ne gândim aşa, spunem că nu există garanţia reciprocă, că nu există nicio obligaţie reciprocă. Deci, în general, nu există nimic! Gândiţi-vă bine la asta.

Din lecţia a treia a Congresului European din Germania 3/23/13

Filed under: Congrese, Garantia reciproca, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup | Add Comment →