Întrebare: Psihologii cred că o persoană întotdeauna privește înapoi, își agonizează trecutul și nu se poate elibera de acest lucru. Oamenii se opresc asupra greșelilor lor și a ceea ce ar fi trebuit să facă diferit. Simt durerea din nou și din nou și nu sunt în stare să se elibereze de acest cerc vicios.

Avem o scrisoare de la o femeie singură, în vârstă, care scrie despre cât de înspăimântător și de singuratic este să trăiești în special în această pandemie. Este singură acasă, incapabilă să scape de gândurile despre trecutul ei: divorțul și cele două avorturi, unul datorită carierei și celălalt când a decis că era prea bătrână pentru a naște. Ea scrie: „Și sunt singură aici; este frig în afara ferestrei mele, frig în interior și simt îngrozitor de frig în inima mea, iar de gândurile păcatelor și greșelilor mele, nu există nici o scăpare. ”

Ce îi putem spune, la urma urmei ea se uită mereu înapoi în trecut și trăiește în acest trecut? De ce ni se dă toată această suferință?

Răspuns: Faptul că o persoană agonizează asupra trecutului, este de asemenea o corecție. Nu vă faceți griji, nu a fost nimic personal.

Întrebare: Cum poate o persoană să înțeleagă acest lucru?

Răspuns: Este imposibil. Aici trebuie să lucrezi asupra ta. Este practic imposibil ca o persoană obișnuită să fie de acord cu Creatorul.

Comentariu: Dar îmi va ușura viața dacă înțeleg că acest lucru nu a fost făcut de mine, că am fost condus în acest fel.

Răspunsul meu: Nu poți doar să faci asta, pornește un fel de comutator.

Comentariu: Adevărat, nu poți.

Răspunsul meu: Acest lucru îi este dat în mod intenționat. Acestea nu sunt gândurile ei, nu sunt sentimentele ei. Toate aceste senzații trebuie să treacă prin sistemul ei, prin corpul ei. Și în aceasta este răscumpărarea ei, într-un fel.

Întrebare: Se dă asta omului pentru corectare? Trebuie să o parcurgă, să retrăiască viața din nou, să se întoarcă și să realizeze că a făcut multe greșeli. Deși nu a fost el cel care le-a făcut.

Răspuns: Nu el a fost cel care le-a făcut, și nici nu este el cel care încearcă acum să condamne sau să justifice toate acestea cu conștiința sa. Nimic din toate acestea nu este el! Nu contează. Dar totul trece prin el, așa că lasă-le să se întâmple.

Întrebare: De ce se consideră interzis să privim înapoi în trecut?

Răspuns: Pentru că nu are sens.

Întrebare: Oare oamenii se pot convinge că nu are sens să privească înapoi la trecutul lor și să nu mai facă acest lucru?

Răspuns: Încă vei privi înapoi până te vei corecta. Până când? Până când cineva este pe deplin de acord cu Creatorul! Și aceasta este o adeziune completă cu Creatorul, pentru orice: pentru trecut, pentru bine și rău, pentru absolut orice. Când cineva îl justifică pe Creator absolut în toate, aceasta este corecția finală a unei persoane.

Întrebare: Vrei să spui că omul trebuie să ajungă la acest adevăr? Să justifice pe deplin?

Răspuns: Da. Să fie complet de acord.

Întrebare: Cu ce s-a întâmplat și ce se întâmplă acum?

Răspuns: Da. Aceasta se numește „corectarea completă a egoismului”.

Nu ar trebui să privească înapoi. Nu ar trebui să agonizeze sau să-și reproșeze singur ceea ce a făcut și, în același timp, să nu se laude pentru nimic. Cu alte cuvinte, nu ar trebui să țină cont de când a făcut ceva bine sau de momentele în care nu a făcut atât de bine.

Întrebare: Deci viața mea nu a fost nici de erou, nici de păcătos?

Răspuns: Viața mea nu este a mea. Și acum, în sfârșit, pot spune că ceea ce am trăit nu a fost trăit de mine. A trecut prin mine. Dar nu am fost eu. Așa am fost condus. Viața mea, așa am văzut-o în visele mele. Nu eram eu, totul a trecut ca un vis. Prin urmare, trebuie să fim de acord cu aceasta; nu se cere altceva. Doar să fi de acord.

Și nici asta nu contează. Orice i se face unei persoane se face. Și ceea ce simte în acel moment este ceea ce simte. Nu el este cel care o simte, ci ceea ce se simte pentru el, într-un fel.

Întrebare: Atunci spune-mi, te rog, în concluzie: ce este viața noastră?

Răspuns: Viața noastră este o formă de existență a materiei proteice. 🙂

Întrebare: Chiar așa?

Răspuns: Mai luăm din această viață Reshimot-urile sale – amintiri, impresii. Și mergem mai departe. Un număr mare de boabe mici de egoism, adică dorința coruptă pe care Creatorul a creat-o, trece treptat prin purificare, corectare și unificare.

Întrebare: Deci aceste mici fragmente egoiste, cele 7 până la 8 miliarde care sunt, își trăiesc viața tocmai pentru a ajunge la asta?

Răspuns: Iad, purgatoriu și paradis, ca ale lui Dante.

Iadul este un sentiment, o recunoaștere a egoismului cuiva, a cât de nesemnificativ este. Și orice altceva pe care le putem adăuga aici.

Purgatoriul este atunci când omul încearcă să-l corecteze, să-l purifice. Și paradisul este atunci când cineva își transformă egoismul pentru a lucra în serviciul altora.

Acestea sunt cele trei etape pe care trebuie să le parcurgem.

Întrebare: Deci, cu toate viețile noastre ne apropiem de această ultimă, a treia etapă?

Răspuns: Da. Prin urmare, dacă oamenii înțeleg ce sunt aceste trei etape: iad, purgatoriu și paradis, adică înțelegerea egoismului, corectarea acestuia și utilizarea sa corectă, atunci totul este bine. Vom încerca în continuare.

Din  emisiunea de pe KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman” din 14.12.2020

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →