Împotriva rațiunii

Întrebare: De ce Cabala mi se adresează prin minte, deși nu înțeleg nimic? De ce cere schimbare și muncă la nivelul trăirilor, cu toate că eu nu simt Lumea Superioară?

Răspuns: Fiindcă trăirile noastre conduc la o nouă minte. Rațiunea este rezultatul noilor dorințe și a noilor trăiri.

Dintr-un anumit motiv, credem că trăirea și mintea sunt opuse una alteia. Nu este așa! Sentimentele mele, adică dorințele și ceea ce simt în ele, îmi determină practic mintea. Ființa determină conștiența.

Prin schimbarea dorințelor și a împlinirii lor, mintea mea se schimbă. Și dacă nu, atunci pot merge prin credința deasupra rațiunii împotriva minții. Rațiunea nu îmi este sfântă dar, uneori, ea este mai importantă decât simțirile, fiindcă îmi dă un anumit grad, iar eu o suprim și mă ridic peste ea.

Rațiunea spune: „Extinde-ți cunoștințele, dorințele și lucrează cu ele”. Iar eu răspund: „Nu, nu vreau să lucrez cu ele, fiindcă ele nu îmi dau răspunsul. Trebuie să merg pe alt drum”.

Ce înseamnă contra rațiunii? Eu nu îmi distrug mintea; spun doar că ceea ce văd nu mă limitează. Trebuie să urc o treaptă mai sus decât asta.

Ce înseamnă un pas deasupra rațiunii? Nu știu! Pot eu să mă gândesc la ceva mai sus decât mine? Apelez deci la trăirile mele și spun: „Trăirile mele egoiste sunt greșite. Voi merge cu calitățile de dăruire și nu cele de primire, fiindcă acesta este singurul mod de a obține un rezultat. Atunci, mintea mea se va schimba”.

Suntem influențați de Sus prin minte și eu fac apel la sentimente și merg deasupra lor, spre calitatea de dăruire. Atunci obțin un nou nivel: sentimente noi și o minte nouă.

Din Lecția în limba rusă din 26/08/18

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed