În pragul unei a treia Intifade – Partea 4 „Salvarea este în mâinile noastre”

Întrebare: Care este legatura între separarea poporului evreu și intifada de astăzi?

Răspuns: Unitatea se află la temelia poporului evreu; astfel noi putem exista numai în unitate. Și dacă nu o facem, atunci o intifada și alte nenorociri încep.

A fost scris în Talmudul Babilonian în urmă cu două mii de ani, „Calamitățile vin în lume, numai de dragul lui Israel” (63a Yebamot).

Și astăzi acest lucru este din ce în ce mai actual. Lumea nu era închisă atunci; nu fusese încă structurat un sistem integral închis în, care se conectează toți, împreună.

Aceste conexiuni au fost relevate în timpul nostru, și a devenit clar că noi toți depindem unii de alții: toate popoarele, toate națiunile. Deci, trebuie să găsim soluția pentru a ne corecta în această privință, astfel încât să nu fim forțati, să nu ne forteze natura din fața căreia e imposibil să scăpăm. Așa este bine și de dorit.

Imaginați-vă ca oameni care se urăsc reciproc puternic sunt puși într-o singură cameră cu ușa închisă. Este exact calea pe care societatea umană a pășit astăzi. Astăzi existăm pe suprafața unei planete mici, care a devenit foarte aglomerată pentru noi și ne urâm unul pe altul, dar nu avem unde să fugim.

Comentariu: În același mod două popoare au fost închise împreună în Israel!

Răspuns: Dar este doar poporul lui Israel, care are posibilitatea de a alege; nimeni altcineva din lume nu are o soluție pentru a corecta această situație. Este ca și cum ne-au împins într-o celulă de închisoare cu douăzeci de criminali care au început imediat să planifice cum să ne linseze, să ne taie în bucăți sau pur și simplu să ne bată de dimineața până seara.

Ce face un om care se află într-o situație ca aceasta? El merge ca nebun de frică, pentru că nu are unde să se ascundă. Aceasta este situația noastră, și, treptat, ne apropiem de acest fel de simțire.

Comentariu: Astăzi oamenii se tem să iasă în stradă, copiii se tem să meargă la școală cu autobuzul.

Răspuns: Natura va organiza problemele de genul acesta pentru noi, pentru că noi chiar nu vom ști ce să facem. Va fi imposibil să stam doar la domiciliu, fără a ieși în stradă. Va fi imposibil sa stam ascunsi in casă. Va fi imposibil sa găsim un loc linistit.

Dacă noi, poporul lui Israel, suntem elementul care este capabil de a influența întregul sistem, nu putem fugi de misiunea noastră, la fel ca profetul Iona. Suntem obligați să actionăm, de exemplu, trebuie să aducem întreaga lume la dreapta și buna unitate. Suntem de vină pentru că lumea este atât de rea.

În Midrash este scris că mântuirea poporului lui Israel nu va veni atâta timp cât poporul evreu nu este unit complet.

Din de Programul Radio Israelian 103FM, 10/11/15

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed