În urma tragediei din Paris, partea 3 – De ce este lumea atât de neputincioasă în fața teroriștilor?

Întrebare: De ce  lumea s-a dovedit a fi atât de neputincioasa in fata teroriștilor? Cele mai puternice națiuni, având cele mai puternice arme, nu sunt în măsură să facă față la o mână de teroriști și le-au permis acestora să existe atât de mult timp.

Rusia a bombardat pozițiile lor, și națiunile din coaliție au impus lovituri aeriene, dar rezultatul este că situația devine din ce în ce mai rea. Ce se întâmplă este absurd!

Răspuns: Lumea nu este pregătită să se unească împotriva teroriștilor. După toate aparentele ,de fapt oamenii nu dau nici un sens nevoii de a elimina terorismul, faptului că se confrunta cu un rău care trebuie eliminat din lume. Toată lumea este de acord că este necesar să se lupte cu ei și sa le distrugă pozițiile actuale, astfel încât să nu se răspândească în întreaga lume.

Cu toate acestea, în principiu, nimeni nu se opune lor. Daca ei trăiesc în interiorul granițelor din Siria și din Irak și nu se târăsc afară, vor fi lăsați în pace. Oamenii nu simt că ISIS este cauza suferinței în întreaga lume. Este diferit în ceea ce privește Israelul, despre care există un acord general că evreii sunt de vina pentru toate problemele.

La urma urmei, antisemitismul este un fenomen care este inerent în natura umană. Prin urmare, opoziția față de Israel nu necesită crearea unor coaliții și acceptarea unor decizii speciale, toată lumea fiind de acord cu aceasta.

Vedem ca în momentul în care se întâmplă ceva în lume, imediat încep să caute modul in care este implicat Israelul. Ei deja încep să menționeze Israelul în legătură cu tragedia de la Paris, indiferent cât de paradoxal este.

Și nu este un paradox. Aceasta ură este inerentă în natura umană și în natura  lumii, deoarece, de fapt, ea depinde de starea generală a poporului lui Israel.

Aceasta este o ură naturala, iar oamenii nu sunt de vina pentru faptul că simt aceasta in mod instinctiv. Trebuie să tratăm acest fenomen ca fiind real, rațional, și să începem să-l corectam. Apoi, putem transforma această ură generală față de noi în iubire.

Din Radio Programul  Israelian 103FM 11/15/15

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed