Înaintea unei porți deschise

Omul ajunge la ultima poartă care duce către lumea spirituală și, în ultimul moment, dă înapoi. Asta pentru că poarta se deschide numai dacă accepți condițiile celui superior. Atâta timp cât tu doar te apropii de ea, poți sta lângă ea într-o oarecare măsură, dar nu te poți despărți total de trecut, astfel încât să fii de acord să pășești în viitor. Asta pentru că poarta reprezintă granița dintre trecut și viitor și astfel tu dai înapoi.

Întrebare: Ce ne lipsește în acel moment?

Răspuns: Lipsa unui sprijin reciproc, forța sprijinului mediului. Îl putem doar evoca pe Creator și să îl forțăm să acționeze doar prin sprijin reciproc. Nu poți trece prin poartă fără ajutorul mediului, fără a fi împins și fără ca alții să ceara asta pentru tine.

A trece prin poartă către lumea spirituală înseamnă a te conecta cu alte vase pentru a descoperi împreună, printre noi, realitatea care există dincolo de poartă. Deschidem această poartă între noi, deci este imposibil să ne descurcăm fără sprijinul altora!

Acest sprijin depinde de măsura în care îi pot evoca pe prieteni. Ei există și mă sprijină numai în măsura în care îi evoc, deoarece sunt părți ale sufletului meu. Doar pare că ar avea liber arbitru și că cineva acționează împotriva mea. Toate acestea mi se arată doar ca că mă corecteze și să le obțin sprijinul pentru asta. Pentru a face asta trebuie să îmi subordonez egoul – acestea sunt regulile acestui joc.

Este un film unde, împreună cu mine, mai sunt și alți actori pe scenă: unii par a fi prietenii mei iar alții inamici, unii mă iubesc iar alții mă urăsc. Cu ajutorul lor și prin diferite mijloace, trebuie să îmi corectez egoul.

Dar de fapt ei nu există; apar doar ca eu să acționez avându-i ca referință. La un moment dat îi tratez ca prieteni iar altădată ca inamici. Asta înseamnă că îi percep ”în rațiune”. Altă dată lucrez ”deasupra rațiunii” și accept că acesta este jocul Creatorului. Întreaga Tora provine din această combinație a acestor două perspective.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 2/14/13Scrierile lui Baal HaSulam

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed