Incepand sa traim

Intrebare:  De ce a fost nevoie de o asa mare mutare a lumilor, cand toate lumile s-au ridicat impreuna cu Adam HaRishon (primul om) in seara celei de-a sasea zi a creatiei, daca mai tarziu el a pacatuit si a cazut chiar mai jos decat nivelul unde a fost creat?

Raspuns: Dupa pacatul lui Adam HaRishon, toate lumile au descins la acelasi nivel la care se afla acum, care este lumea Nikudim. Totusi, ca un rezultat al tuturor acensiunior si decaderilor, a fost creat mediul unde sunt sufletele. Din acest punct inainte, sufletele sunt plasate intr-o lume, intr-un mediu, si datorita acestui mediu pot ele exista.

Nivelele inanimatului, vegetativului si animatului al lumilor, lumile Beria, Yetzira si Assiya (BYA), permit  sufletelor sa existe intr-o „forma animala” furnizandu-le conditiile necesare pentru  existenta. Dar dupa ce o persoana primeste viata, ea poate atinge existenta sufletului la un alt nivel,  nivelul vorbitor aditional celui inanimat, vegetativ si animal. Pentru a putea face asta, sufletele trebuie sa se conecteze, pentru ca apoi sa construiasca intre ele o retea.

La inceput lumile ascend fara participarea unei persoane conform planului creatiei. Exista un plan numit Beito ( este timpul ) care clipeste precum tic-tac-ul ceasului si este desavarsit pas cu pas precum miscarea acelor de ceasornic. Tu poti accelera timpul daca doresti facand ceasul sa ticaie mai repede, dar trebuie sa depui efort suplimentar pentru asta. Exista un plan preliminar si totul se desfasoara conform planului  creatiei reintorcandu-se la radacina lui.

Lumea Atzilut prin ea insasi este Galgalta ve Eynaim. Daca inserez Galgalta ve Eynaim in Awzen rezultatul este lumea Beria; daca inserez lumea Atzilut in Hotem, rezultatul este lumea Yetzira; daca o inserez in Peh rezultatul este lumea Assiya. Deci lumile BYA sunt o copie a lumii Atzilut in Awzen, Hotem, Peh ( AHP), aceasta fiind incorporarea atributelor Binei in Malchut. Astfel au fost createlumile Beria, Yetzira si Assiya, care sunt mediul lui Adam HaRishon.

Acum omul se afla in dorinta de a primi in care exista diferite atribute de daruire, diferite atribute ale vietii. Aceaste atribute ale vietii nu au nici o vointa libera, si sunt doar nivele ale inanimatului, vegetativului si animatului. Este similar lumii noastre, in care exista stadiile inanimat, vegetativ si animat ale naturii, care subzista fiind active in jurul unei persoane, creand pentru ea un habitat in care poate trai.

Traim prin lumea Atzilut, prin atributele Creatorului care sunt in jurul nostru in forma naturala a inanimat, vegetativ si animat! Multumita acestora existam noi. Dar daca nu vreau sa exist prin nivelul inanimat, vegetativ sau animat ci mai degraba prin cel vorbitor, care este lumea Atzilut insasi: Trebuie sa ma ridic acolo.

Apoi de la lumile BYA, colectez informatia despre scopul vietii, de la atributul daruirii (Galgalta ve Eynaim) care este incorporat in atributele receptiei (AHP).  Vreau sa ma alatur fortei atributelor daruirii ( Galgalta ve Eynaim) si imi exprim dorina pentru asta prin tentativele mele de a conecta partile sparte si a le ridica la lumea Atzilut.

Nu ridic partile sparte ale dorintei de a primi la lumea Atzilut, ci doar fragmentele sparte ale dorintei de a darui, punctele din inima care au fost separate unele de celelalte de vointa de a primi (AHP) care s-a inregistrat in acestea. Vreau ca Lumina sa vina si sa conecteze punctele din inima deasupra vointei de a primi. Apoi ele vor incepe sa lucreze impreuna cu AHP. Aceasta inseamna ca eu ridic AHP la Galgalta ve Eynaim.

Din partea a treia a Lectiei Zilnice de Kabbalah 16/10/11,  „ Studiul celor Zece Sefirot

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: