Întâlnire istorică

Întrebare: După o mie de ani, în care creștinismul a fost divizat între Est și Vest, a avut loc recent o întâlnire istorică între Papă Francis și capul Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill. S-au unit ei cu adevărat?

Răspuns: Nu este vorba dacă s-au unit sau nu; faptul este că toate religiile din întreaga lume există în egoismul uman, ceea ce face ca ele să între într-o criză ireversibilă. Egoismul a crescut și religia nu a putut să ofere omului care evoluează, un răspuns la întrebarea care se naște în el, legată de sensul vieții: Cum poate el să-și gestioneze viața în mod corect, spre ceea ce trebuie să se îndrepte și spre ce ne conduce natura?

Religia a rămas la același nivel de acum 2000 de ani, atunci când națiunile lumii au primit-o de la înțelepciunea Cabala. Înțelepciunea Cabala a fost religia poporului Israel până la distrugerea celui de-al doilea templu. Apoi, din ea a apărut Iudaismul modern, Creștinismul și Islamul. De atunci, ele nu s-au schimbat.

Nici Iudaismul, Creștinismul și nici Islamul nu pot oferi un răspuns publicului lor fidel, deoarece oamenii au evoluat în direcția realizărilor. Din moment ce oamenii au realizatlumea noastră cu ajutorul științei, ei de asemenea vor să recunoască și să realizeze în mod ştiinţific soarta, viața, destinul și tot ceea ce se află deasupra lor.

Dar religia nu este capabilă să facă asta. Poate doar să servească într-o mică măsură omului egoist, făcându-l să-şi suprime întrebarea legată de sensul vieții. Îi spune cuiva “crezi”, iar el crede, iar pentru a se cufunda în asta, el îşi coboară încet, peste ochii, un ecran. Apoi, se pare că nu vede sau nu se gândește, crede și doar atât. Mai mult, asta nu depinde de intelectul său ci mai degrabă de nevoia sa psihologică interioară.

Înțelepciunea Cabala spune că asupra a tot ceea ce predică religia, omul trebuie să aplice cu adevărat Mitzva religioasă (poruncă) „Și tu îți vei iubi aproapele ca pe tine însuți” (Leviticul 19:18); iar Înțelepciunea Cabala ne învață cum să aplicăm asta.

Religia vorbește despre existența unei lumi superioare, o Grădină a Edenului – Gan Eden (Paradis, Rai), un Gehenna (Iad) și restul simbolurilor sale, iar Înțelepciunea Cabala susține că totul depinde de noi pentru a descoperi aceste concepte acum, aici, în această lume. Lumea noastră include toate lumile în general, iar toate situațiile posibile, diferite, pot fi văzute și dobândite cât încă suntem în această lume, în această viață, chiar aici și acum.

Și astfel Cabala, o dezvoltare suplimentară tuturor științelor, vine să schimbe religiile. Așa că este de înțeles că religiile se opun foarte mult acesteia. Opoziţia este mai mică din partea Creştinismului şi Islamlui, deoarece Cabala este încă departe de ele.

Dar sigur asta se întâmplă cu Iudaismul, deoarece acesta vede o mare amenințare asupra existenței sale în Înțelepciunea Cabala. Înțelepciunea Cabala doar scutură întregul mecanism imens care a fost construit de religie pentru a supune, a influența și a controla oamenii, credincioșii, în sensul că este opusă tuturor regulilor și legilor care există în iudaismul popular, care spun omului să închidă ochii și să creadă fără vreo înțelegere adevărată atât a rugăciuilor cât şi a Mitzvot. Este de înțeles că în această formă ei nu vorbesc despre împlinirea legii „Și îți vei iubi aproapele ca pe tine însuți”; toate acestea sunt uitate și puse de-o parte.

Aşadar există o mare diferență între religie și Înțelepciunea Cabala, în ceea ce privește abordarea omului față de creație, umanitate și tot ceea ce i se întâmplă. Asta se referă la o schimbare fundamentală în mecanismul intern de înțelegere și percepție. Cu alte cuvinte, conform Înțelepciunii Cabala, omul trebuie să se ridice deaspura nivelului animal din el, la un nivel mai înalt.

Umanitatea are în faţă o mare problemă, care va produce suferințe la nivelul său spiritual. Suntem la începutul unui proces și eu sper că vom putea pune o fundaţie bună și solidă pentru umanitate. Apoi, o să ne fie ușor să avansăm.

Din emisiunea de pe Kab TV „Ştiri cu Michael Laitman” din 14.02.2016

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: