Într-un grup de oameni cu aceleași idei

Întrebare: Ce ar trebui să fac când mă copleșesc emoții extrem de negative? Astfel de lucruri nu pot fi discutate în grup, dar nici nu le pot ține pentru mine, fiindcă ar începe o depresie adâncă. Cu cine pot să discut asta? Ca să spun drept, nu sunt încă într-un grup și studiez on-line primul semestru.

Răspuns: Cu cine putem să discutăm astfel de lucruri dacă nu suntem într-un grup? Cu nimeni. Nu te sfătuiesc să vorbești cu nimeni despre acest subiect, fiindcă nimeni nu te va înțelege.

Trebuie să fii într-un grup permanent și atunci vei putea să discuți asta cu acei prieteni (colegi de grup) care studiază cu tine, deoarece au de a face cu aceleași probleme și au aceleași întrebări ca și tine. Altfel nu va merge.

Dacă ai deja un grup și un profesor, atunci poți să pui întrebări și să discuți acolo anumite subiecte. Profesorul ar trebui să vă pună din când în când în cercuri, pentru ca voi să vă obișnuiți să discutați.

Întrebare: Ar trebui ca omul să-și împărtășească sentimentele atunci când este deprimat?

Răspuns: Da. Poți să spui ceea ce simți. Nu este nimic rău în asta. Toți trecem prin stări asemănătoare. Deci, tu nu vei spune nimic deosebit de nou. Nu va exista niciuna din tainele tale personale, intime.

Dar vei putea discuta despre asta numai în grup, numai cu aceia cu care studiezi, nu în afara grupului – nu cu rudele, nu la muncă și nu acasă.

Întrebare: Unde este limita interzicerii împărtășirii stărilor tale interioare cu ceilalți și discutarea furtunii de trăiri cu alți studenți noi?

Răspuns: Nu pot să-ți spun asta, fiindcă tu încă nu înțelegi despre ce niveluri vorbim. Cred că trebuie să citești întâi 20-30 de articole ale lui Rabash, care explică munca în grup.

Este posibil să vorbești despre fazele dezvoltării tale spirituale, despre viața ta spirituală între voi, în grup. Dar numai în grup.

Din Lecția de Cabala în limba rusă 16/12/18

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: