Întreaga cale este căutarea

Întrebare: Ne puteţi descrie toate starile  prin care trebuie sa trecem, de la starea noastră prezentă catre adevarata cerere pentru daruire?

Răspuns: Acestea nu sunt un fel de pasi clari, secventiali pe care sa-i putem înţelege. Aceste stari sunt în schimbare: vin şi pleacă.

Dar este clar că la început, atunci când o persoană vine, i se pare ca poate realiza totul ea însaşi, singura, şi că nu este dependenta de nimic, nici de profesor, nici de grup. Ea crede că toate cărţile sunt de ajuns pentru a avansa.

Apoi, ea are o revelaţie, şi singura întrebare este cât de mult timp ar putea lua. Uneori, egoismul ii astupa ochii şi urechile atât de mult, încât ea nu vede şi nu aude nimic, şi, prin urmare, ar putea dura ani de zile. Uneori, acest lucru se întâmplă mai devreme.

Cu toate acestea, toate aceste etape pe care le avem de experimentat sunt niveluri ale conştientizarii noastre fata de incapacitatea de a atinge scopul şi a dependenţei noastre fata de profesor, carti, grup şi eforturile depuse intr-un fel sau altul. Astfel, ne ridicam pas după pas până când ajungem la înţelegerea că noi depindem doar de Creator, noţiunea care încorporează toţi factorii anteriori: atunci când nu m-am putut descurca fără profesor, cărţi, şi grup.

Acum, descopar că totul este inclus în El, în conceptul pe care eu il numesc „Creator”. Atunci vad cu adevărat că totul în jurul meu, în afară de mine, este El singur, şi nu există nimeni altcineva. Inteleg că eu nu sunt în măsură şi nu pot, dar cu toate acestea, trebuie să mă conving să-L caut tot timpul.
Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 7/5/2011, Shamati # 5

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: