Întunericul care a fost atras de Lumină

Rabash, Shlavey HaSulam, Ce este „dacă au înghiţit ierburi amare şi nu au ieşit, în muncă”:

Astfel, o persoană care începe a urma această cale şi care vrea ca acţiunile sale să fie de dragul Cerului, descoperă adevărul că cu cât mai mult efectuează acţiunile cu intenţia de a dărui şi, de asemenea, că aceasta este departe de ea, ceea ce înseamnă că are un merit special în această muncă, că adevărul i-a fost revelat de Sus şi că o persoană este departe de toate actele de dăruire.

Progresul nostru este bazat numai pe diferite revelaţii care sunt neplăcute pentru ego-ul nostru, pe dorinţa noastră de a primi. De fiecare dată se pare că, dacă ne scufundăm în ego-ul nostru, noi nu putem avansa spiritual. Eu mă scufund în ego-ul meu şi Lumina vine de Sus şi pune accent pe nivelul ego-ului la care sunt. Prin urmare, eu simt un mare minus (-) care reflectă adâncimea (H) a dorinţei mele. În măsura în care mă simt rău, trebuie să discern ce anume să fac în acest sentiment neplăcut. Pot să fiu recunoscător pentru rău, pentru că astfel am aflat în ce punct sunt opus spiritualităţii şi dăruirii. Răul este revelat în ego-ul meu, în dorinţa mea de a primi pentru a primi şi, dacă această dorinţă dispare, eu nici măcar nu stiu că m-am scufundat în rău.

Adâncimea sentimentului neplăcut este indicele adevărului pentru mine, este un semn bun. Deci, plecând de la această stare, cer adeziunea, vreau să mă ridic deasupra acestui lucru, deasupra frontierei Egiptului, deasupra ego-ului meu, deasupra Machsom (barieră). Aici, eu încep să construiesc Lumina Reflectată (RL) şi să pun în aplicare prima restricţie pe întreaga parte inferioară (Tzimtzum Aleph – TA).

Astfel, Partzuf este constituit din două părţi: „un cap” şi „un corp”. Deoarece am implementat prima restricţie, am deja un „corp”. Mai târziu, poate voi fi în măsură de a elimina o parte din acesta şi de a-l conecta la „cap” şi va fi deja un real Partzuf deasupra Machsom. Astfel, prin etapele de Ibur (gestaţie), Yenika (alăptare) şi Mochin (minte) transfer toate vasele „sparte” de jos în sus.

Începem deja să simţim că este o muncă practică care poate fi efectuată. Dar, nu trebuie să uităm că aceasta este făcută de Lumina care Reformează (Lumina Înconjurătoare Ohr Makif – OM) şi că o putem invoca numai prin legătura dintre noi.

 

De fapt, tot ceea ce am învăţat şi citit poate fi pus într-o singură imagine simplă şi realizabilă de zece Sefirot şi putem vedea că lumea întreagă, stările noastre sunt numai în scopul de a furniza un bun model spiritual pentru aceasta, în orice moment dat.

Sperăm că fiecare stare pe care o realizăm va rămâne în fiecare ca o tendinţă clară. Percepţia lumii, atitudinea mea faţă de lume, tot ceea ce vreau să înţeleg şi să simt, trebuie să treacă prin acest model. Apoi, vom fi în măsură să rezolvăm toate problemele care vin de la Creator, de la Lumină, răspunzând corect şi susţinându-L şi permiţându-I Lui să dezvăluie acţiunile corecte.

Întrebare: Cum putem, cu adevărat, să mulţumim Creatorului pentru toate stările neplăcute ?

Răspuns: Este adevărat că minciuna nu ne ajută aici, nu poţi să plângi şi să îmbrăţişezi sincer, băţul care te bate. Dar, dacă simţi că băţul loveşte înclinaţia ta rea, dacă nu doreşti să te identifici cu ea, ci cu înclinaţia bună, atunci vei vedea, deja, diferenţele într-o anumită înclinaţie spre Creator.

Este doar graţie Luminii Înconjurătoare, că noi simţim că suntem răi. Cu cincizeci de ani în urmă, toată lumea mai credea că un viitor strălucit şi prosper va veni. Apoi, tendinţa mondială de declin a apărut şi am început să ne scufundăm în întuneric. O persoană cu un punct în inimă (•) începe, de asemenea, să intre în rău, în întunericul care vine la el prin Lumina care Reformează. Dar, în acelaşi timp, Lumina aprinde punctul din inimă, astfel că răul trimite o persoană în jos, în timp ce punctul se ridică, mai mult, în sus.             

Avem nevoie, deci, de următoarele diviziuni interne:

  1. Un punct în inimă
  2. Răul din noi

Doar atunci voi descoperi cu ce mă identific.

Întrebare: Cum poţi să te debarasezi de gândurile perturbatoare în ceea ce priveşte o recompensă, un cadou pe care Creatorul mi-l dă pentru munca mea?

Răspuns: Constant, trebuie să faci faţă gândurilor pentru a urca fără nicio cerere şi numai cu identificarea cu punctul din inimă, din nou şi din nou. Acest joc de „ping-pong” continuă, până ce Lumina care Reformează vine prin conexiunea din grup şi ne trimite la nivelul următor. Aici, o Lumină puternică va veni şi ne va dezvălui, din nou, rezultatele spargerii în noi.

Aceasta deoarece noi am fost conectaţi o dată, apoi Creatorul, care a realizat conexiunea dintre noi, a rupt-o. Acum, trebuie să participăm la corecţie, să ne trezim şi să-L chemăm. Atunci, Lumina va veni şi va face toată munca.

 

Partea a treia a Cursului zilnic de Cabala, 04.04.2013, Scrierile lui Rabash

 

 

 

 

 

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: