Invitaţia în camera miresei

Întrebare: De ce spune că, pentru a se corecta, sufletele sparte trebuie să se ridice în Lumea Atzilut, dacă mai întâi trebuie să trecem prin lumile BYA, pasa cu pas, începând cu Malchut de Malchut al Lumii Assiya?

Unde sunt eu: în Malchut al Lumii Atzilut sau într-un anumit loc în lumile Assiya, Yetzira şi Beria? Dacă pământul Israel este localizat în Lumea Yetzira, în timp ce locul cel mai sacru al Templului, în care numai Înaltul Preot poate intra este localizat în Lumea Beria, cum pot eu fi mai înalt decât el?

Răspuns: Atunci când cer corecţia, mă ridic împreună cu un punct în inimă la Malchut al Lumii Atzilut , asamblul sufletelor lui Israel. Conexiunea noastră se petrece în Malchut al Lumii Atzilut; este pământul nostru, Keter-ul nostru. Orice altceva mai jos de lumile BYA este, de fapt, despărţit de Malchut , cele nouă Sefirot inferioare.

Toate lumile, Partzufim şi suflete care sunt mai jos decât Parsa (în spatele graniţei cu Lumea Atzilut ) aparţin Malchut de Atzilut. În alte cuvinte, pentru a fi corectat, trebuie să mă ridic acolo şi să mă conectez cu Malchut al Lumii Atzilut. Dar unde se întâmplă corecţia mea şi a sufletului meu?

Sufletul comun al lui Adam HaRishon este prezent în lumile BYA (începând cu capul lui în Gar de Beria pâna la picioarele Lumii Assyia). Dacă îmi ridic sufletul în Malchut de Atzilut şi cer corecţia, primesc de Sus Lumina care Reformează (coboară la mine din Lumea Infinitului prin toate lumile şi îmi este menită în mod special). Cu această Lumină, eu corectez conexiunile între Zeir Anpin şi Malchut al Lumii Atzilut, care mă privesc pe mine. Astfel, corectez conexiunea ruptă dintre Malchut şi Zeir Anpin (Shechina şi Creatorul).

Reprezint prietenii miresei care sprijină Tora, pe care Cartea Zohar o descrie în capitolul Noaptea miresei. O ajut să se conecteze cu Mirele şi, de aceea, sunt numit un fiu al camerei nupţiale. Făcând asta, îmi corectez sufletul, deoarece Zeir Anpin şi Malchut s-au separat numai din cauza mea, astfel încât eu să îi reunesc şi astfel să asamblez toate piesele împreună.

Atunci când restabilesc prima conexiune între Malchut şi Zeir Anpin, îmi corectez primul nivel spiritual, Malchut de Malchut al Lumii Assiya (vezi Introducere la Cartea Zohar a lui Baal HaSulam). A doua oară când reuşesc să mă reconectez Malchut cu Zeir Anpin, corectez Yesod de Malchut al Assiya  şi aşa mai departe. De fiecare dată o spijin pe Malchut şi astfel provoc uniunea ei cu Zeir Anpin. În acest fel îmi corectez sufletul.

În alte cuvinte, noi ridicăm întotdeauna cererea noastră (MAN) către Shechina, adică Malchut al Lumii Atzilut. Dar corectarea şi renaşterea noastră se petrec în lumile BYA, deoarece Adam HaRishon s-a născut în lumile BYA şi nu simte nimic altceva în afară de acestea; aceste lumi sunt mediul său. El se ridică şi cade împreună cu ele.

Deoarece vreau să îl mulţumesc pe Creator, intenţia mea se ridică către Malchut de Atzilut. Pentru că fac asta, devin corectat în lumile BYA, în mediul meu.

Să sperăm că ne ridicăm la nivelul în care, ca Marele Preot, să intrăm în Sfânta Sfintelor, adică Bina al Lumii Beria. În acest fel ridic Zivug ZON (Zeir Anpin şi Nukva) la AVI (Aba ve Ima).

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 11/23/10, “Hakdama, BeLaila De Kala (Noaptea miresei)”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: