Iubirea de sine

Întrebare: Un citat atribuit lui Buddha, „Dacă te iubești cu adevărat, nu-i vei face rău altuia, în veci,” pare a fi o simplă înțelepciune. Ce poți spune despre acest lucru?

Răspuns: Dacă într-adevăr te iubești și înțelegi în ce fel de lume trăiești, o lume integrală, în care totul este interconectat, atunci nu le vei face rău altora pentru că în acest fel ți-ai face indirect, rău ție.

Întrebare: De ce ai alăturat aceste două concepte, „te iubești” și „lume integrală”? În fond, a te iubi pe tine este o dorință egoistă.

Răspuns: Dar dacă lumea este integrală și tu o influențezi în mod negativ, totul se va întoarce asupra ta.

Întrebare: Adică simt că se întoarce la mine? Dacă mă iubesc, nu-i voi face rău altuia pentru că răul se va întoarce la mine?

Răspuns: Da. Dacă lumea este integrală, atunci a-ți face rău este același lucru cu a le face rău altora.

Întrebare: Atunci când mă iubesc, pot totuși face rău altuia?

Răspuns: În acest fel îmi fac rău și mie.

Întrebare: Adică totul se întoarce? Există oare efectul bumerang?

Răspuns: Pentru că lumea este închisă. Este rotundă.

Întrebare:  Ce ai de spus despre un alt citat atribuit tot lui Buddha: „Fericirea nu va veni niciodată la aceia care nu apreciază ce au deja”?

Răspuns: În principiu, și acest lucru este adevărat.

Întrebare: Cu alte cuvinte, ar trebui să fiu recunoscător pentru orice am. Chiar dacă sunt în starea cea mai rea, ar trebui totuși să fiu recunoscător pentru ea?

Răspuns: Gratitudinea este o condiție necesară a primirii fericirii, a senzației luminii.

Întrebare: Cum pot fi recunoscător, dacă mă simt atât de rău? Este pur și simplu imposibil!

Răspuns: Totul depinde de cum percepem lumea. De ce-ar fi ea atât de rea? Încearcă să te ridici cât de cât.

Întrebare: Chiar și în această stare, ar trebui să ajung la gratitudine?

Răspuns: Gratitudinea trebuie să fie prezentă în orice stare. Chiar și în secunda dinaintea morții.

întrebare: Toate rugăciunile noastre încep cu gratitudine?

Răspuns: Desigur. Și dacă nu avem o astfel de atitudine, atunci la cine ne rugăm?

Întrebare: Starea este desigur, una sublimă! Deci, indiferent de condiția mea, ar trebui ca mai întâi să mulțumesc?

Răspuns: Da. Dar faci acest lucru pentru că vrei să te împarți în două: întuneric și lumină, suferință și mulțumire.

Din emisiunea TV “Știrile cu Dr. Michael Laitman” 6/15/20

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed