Jobul meu preferat – vocație sau misiune?

Întrebare: Mi-am descoperit destinul în munca mea, care îmi place. Spune-mi, mă îndrept în direcția bună? Ar putea însemna că mi-am găsit chemarea mea, dar am pierdut scopul?

Răspuns: Într-adevăr, a găsi de lucru ceva interesant, angajarea și dizolvarea în asta este o mare bucurie. Ti-ai găsit chemarea. În trecut, de asemenea, eu am încercat să-mi găsesc un loc de muncă atrăgător și satisfăcător, l-am iubit, dar am realizat că a fost lipsit de sens. Îmi amintesc cum un savant m-a sfătuit să iau o anumită perioadă din istorie, ca de exemplu Războiul de Treizeci de Ani, și să o studiez în profunzime.

– Si apoi, ce?

– Atunci vei fi un expert în Războiul de Treizeci de Ani, dacă iți dedici toată viața lui.

Ca un egoist mare, m-am gândit că nu are rost sa-mi petrec viața pe Războiul de Treizeci de Ani care a avut loc în urmă cu 400 de ani. Prețul părea prea mare. Viața trece și omul se dezvoltă și dintr-o dată începe să realizeze că a fost angajat în ceva care este lipsită de sens. În locul satisfacției și al entuziasmului simțit înainte: „Ce interesant și ce succes!”, simte dintr-o dată un gol, o dezamăgire și o lipsa de energie, iar acest lucru este teribil. Unde au plecat toți anii? Și pentru ce? Ce ar trebui să caut acum? El nu are aceeași putere, aceleași dorințe sau posibilități ca și înainte. Se pare că o persoană nu ar trebui să se angajeze prea mult în plăceri corporale în această viață, ci mai degrabă sa aleagă ceea ce pare a fi cel mai important și măreț lucru, care este neschimbător și deasupra viețile noastre.

Mai presus de viețile noastre poate fi doar eternitatea. Aceasta eternitate este ceea ce trebuie sa găsim și sa nu ne pierdem timpul pe fleacuri.

Apare întrebarea: Mă duc către ea sau nu? Dacă sunt de acord, nu pot exista obstacole, doar atingerea eternității! Acest lucru trebuie să fie standardul, unei persoane, deoarece în caz contrar ea se coboară la nivelul animal.

Prin urmare, trebuie să ne angajam în clarificarea nivelului la care vom atinge eternitatea. Aceasta nu este doar eternitate, deoarece nu are nici un rost să existăm etern la nivel corporal. Nu avem nevoie de o astfel de eternitate. Puteți aborda pe oricine de pe stradă și întrebați-l dacă el ar dori să trăiască în această lume pentru totdeauna. Mă îndoiesc că cineva ar fi de acord. Cea care ne obligă să trăim este doar frica animalică de moarte, dar în esență este absolut lipsită de importanță. Acesta este motivul pentru care toată lumea trebuie să afle scopul final.

Întrebare: Dar, în același timp, o persoană ar trebui să aibă o profesie?

Răspuns: Toata lumea ar trebui să aibă un loc de muncă, astfel încât sa fie în măsură să-si ofere lui lucruri normale și să fie util, să se angajeze într-un loc de munca care îi place și unde nu simte că pierde timpul în zadar. Dar, în același timp, trebuie să se asigure că fiecare minut al vieții sale este un pas mic spre marele scop, spre atingerea eternității și a perfecțiunii.

Din Lectia de Cabala în limba rusă 10/25/15

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: