Justificând asistenţa Creatorului

Întrebare: Chiar acum, întregul grup mondial participă la un experiment unic: se concentrează la workshop în grup. Cum ar trebui să fie legată această pregătire de congres? Ce ar trebui să facem după congres, pentru cei 99% care rămân din restul umanităţii?

Răspuns: Noi primim o dorinţă specială: aspiraţia către Creator, către această guvernarea generală şi forţa care umple totul, în afară căreia nu mai există nimic. Suntem înăuntrul acestei forţe, înăuntrul acestui câmp. Ai putea spune că fiecare dintre noi am primit o dispoziţie specială, un sprijin special.

Dar cine suntem noi, cu adevărat? De fapt, nimeni dintre noi nu este nimic special relativ la Creator?!

Trebuie să înţelegem că suntem în stare să ne dezvoltăm numai atunci când îi vom dezvolta pe toţi ceilalţi şi vom trage toată natură în noi. De aceea, fără cei 99%, fără a fi nevoie să tragem întreaga umanitate după noi, nu am fi primit această dorinţă, aspiraţia către Creator.

În principiu, asta se petrece cam aşa: Creatorul ne trage ca pe o aţă către El. La început, El ne tot trage până când înţelegem conceptul. Din acel moment, El ne va trage numai în măsura în care îi vom trage noi pe restul umanităţii după noi. Umanitatea este încă la nivelul existenţei animale şi nu are nevoia proprie de a aspira către Creator, de a se uni cu câmpul comun, de a ascede la nivelul de om. Om este cineva care îl înţelege şi îl obţine pe Creator.

Dacă diseminăm cunoştinţele noastre în aşa fel încât să fie înţelese corect de către mase, vom deveni vrednici pentru ca El să ne tragă mai departe. Creatorul o va face cu forţa şi în măsura în care noi unim restul umanităţii. Nu avansăm şi mai departe de unii singuri. Avem nevoie doar să arătăm oamenilor că îi luăm cu noi şi împreună ne dorim pur şi simplu să aspirăm către înainte! Aceasta se numeşte ridicarea MAN, când luăm dorinţele lor şi le trecem prin noi înşine, le ridicăm mai departe. Iar apoi Lumina coboară de Sus şi ne trage pe noi toţi către ea însăşi.

Cei 99% nu au dorinţa pentru spiritualitate. Dorinţele lor se limitează la nivelul material.

Noi trezim în ei înţelegerea că îşi vor rezolva toate problemele numai prin crearea de relaţii integrale, prin unificare. În timp ce facem asta, nu îl menţionăm pe Creator sau realizarea superioară, deoarece ei nu aspiră la asta.

Aspiraţia lor este direcţionată doar la a face această lume mai sigură şi confortabilă pentru viaţă, de a o face liberă de orice problemă. Cu adevărat ameninţătoare sunt problemele din ecologie. Ştim foarte puţine legate de ele, totuşi se poate vedea cu ochiul liber ce se întâmplă deja. În anii care vor veni, aceste probleme vor deveni cu adevărat ameninţătoare. Iar atunci ne va fi şi mai uşor să lucrăm cu masele.

Dar nu trebuie să stăm doar să aşteptăm până când aceste necazuri ne vor ameninţa existenţa pentru a fi mai uşor de convins publicul. Trebuie să le explicăm că aceste probleme se rezolvă prin integrarea dintre noi.

Din KAB TV “Bazele societăţii integrale” 3/18/12

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: