Lecţiile de Cabala, partea 2

Întrebare: Mai exact, ce anume studiază omul în lecţiile de Cabala pentru a ajunge la revelarea lumii superioare, a reţelei de forţe care acţionează asupra noastră?

Răspuns: În esenţă există o singură forţă care este divizată în mai multe forţe, care sunt opuse una faţă de cealaltă. Avem nevoie să trezim aceasta revelare prin studiul care se face într-un grup de zece oameni, care construiesc, într-un mod crescător, relaţiile de prietenie dintre ei. Pentru acest scop se face pregătirea dinainte de lecţie.

Prin conexiunea noastră şi prin pătrunderea în materialele de studiu, noi intenţionăm, nu numai să învăţăm ceea ce este scris în cărţi, ci să primim din aceasta într-o inspiraţie specială, într-o forţă specială, care ne va conecta chiar şi mai puternic. Ca rezultat, noi începem să revelăm reţeaua de forţe care acţionează asupra noastră şi noi înţelegem că aceasta nu există undeva în afara noastră, ci între noi.

Forţa generală a conexiunii, numită Creatorul, este manifestată în interiorul conexiunii dintre noi, după cum este scris: „Vei vedea lumea ta în timpul vieţii tale”. Aşadar, înţelepciunea Cabala este metoda revelării Creatorului faţă de creaturile din această lume.

Toate acestea sunt obţinute prin conexiunea într-un grup de zece, care este un mijloc de a obţine scopul creaţiei. Prima etapă este să ajungem la iubirea creaturilor şi asta este exact ceea ce se realizează în ”grupul de zece”. Apoi, de la iubirea de creaturi, ajungem la iubirea de Creator, forţa generală care conduce sistemul naturii.

Întrebare: Deci, care este subiectul principal al studiului?

Răspuns: În lecţiile de Cabala noi studiem exact aceeaşi reţea care ne conectează între noi, care se numeşte sistemul lumilor superioare. „Olam – lume” vine de la cuvântul „Alamă – ascundere”, adică un sistem ascuns.

Gradual, noi începem să-l revelăm. În interiorul acestor lumi, a acestei reţele de forţe, noi descoperim conexiunea care există între noi în grupul de zece. Această conexiune este numită sufletul nostru sau Shechina, în care Creatorul (Shochen) este revelat.

Întrebare: scopul studiului Cabalei este să simţim realitatea ascunsă sau să o înţelegem?

Răspuns: Scopul studiului este să simţim realitatea superioară. De îndată ce începem să o simţim, noi trebuie să o înţelegem pe baza senzaţiilor.

Întrebare: Ce vrem să simţim mai exact?

Răspuns: Vrem să simţim o conexiune reciprocă specială dintre noi, care creşte constant în calitate, până când ajunge la nivelul de iubire. În interiorul acestei conexiuni noi începem să revelăm o forţă specială care acţionează în ea și care se numeşte Creatorul.

Din emisiunea de pe KabTV „O viaţă nouă” 7/20/17

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: