Libertatea imaginară și adevărată, Partea 5 Libertate după soluționarea problemei

Întrebare: Ca și copil, am avut mereu senzația că toată lumea este un vas. Cerul era capacul și eu eram la fundul vasului ca o mică insectă.

Toate poveștile despre Pământ ca fiind rotund și larg au devenit necredibile în comparație cu sentimentul interior că eram izolat, închis, prins fără scăpare. Ce este acest sentiment?

Răspuns: Acesta este un sentiment foarte adevărat despre lumea noastră închisă. În plus, aceasta este închisă astfel încât, pe de-o parte, ne vedem pe noi într-un fel de spațiu imens, dar pe de altă parte, acest spațiu este mort, nu are nimic în el.

Și chiar dacă am fi existat nu în această minge mică, dar într-o altă galaxie, ar fi fost același lucru, nu aș fi capabil să scap de mine. Doar că acolo ar fi fost alte condiții  ale naturii neînsuflețite, și ce altceva?

Noi chiar suntem într-o “oală cu un capac”, și dacă nu ieșim din această situație, atunci putem să ne așteptăm la un sfârșit amar, nu este nimic de făcut aici. Dar acest sentiment îi ajută pe oameni să ia în considerare de ce natura ne-a facut ființe inteligente și ne-a dezvoltat de la niște particule neînsuflețite la cele mai complexe organisme; până la urmă, nu se poate ca acest lucru sa fi fost fără scop.

În măsura în care pare, în spatele trupului fizic, intern, psihologic(care este chiar mai intern), mai există abilități suplimentare și posibilități, forțe secrete și caracteristici care trebuie descoperite în noi.

Cum omul o dată a apărut dintr-o maimuță, așa și umanitatea trebuie să aibă altceva în dezvoltarea sa internă. Noi mergem spre ea și Înțelepciunea Cabalei ne explică cum să ne dezvoltăm în noi înșine.

Astăzi umanitatea a atins deja un sentiment de confruntare finală în relațiile sale mutuale, și asta trebuie rezolvată deoarece dependența constantă de confruntare între națiuni și oameni este foarte primitivă, limitată, închisă și nu ne permite să ne detașăm de acest vas gigantic al lumii noastre.

Deci aceeași unitate care astăzi domina peste mase mai mari și mai largi o să ne aducă soluția acestei probleme. Vedem conform depresiei pătrunzatoare din lume, conform nevoilor de îmbrățișări, conform războaielor și tulburărilor fără sfârșit, că umanitatea caută o scăpare, dar nu știe ce să facă.

Oamenii se întorc din nou la religii și nu găsesc nimic în ele, ceea ce înseamnă că o opoziție apare printre oameni.

Asta este o căutare a soluției problemei. Este mai profundă decât libertatea sau lipsa de libertate. Cu alte cuvinte, dacă văd un fel de scop în fața mea dar care nu oferă libertare, o să-l accept, iar dacă nu văd scopul, este deja sfârșitul.

Dar cât de mult este acest scop conectat cu libertatea, nu știm. De fapt, este întotdeauna conectat cu libertatea, dar astăzi noi nu înțelegem ce înseamnă asta.

Potrivit Cabala, dacă vrei să fii liber trebuie să încetezi să te îngrijorezi cum să intrii mai înăuntrul tău și trebuie să începi să lucrezi înafară, pentru binele altora.

Și atunci când în loc să te îngrijorezi pentru tine, începi să-ți faci griji pentru alții, în loc să te iubești pe tine, îi iubești și îi simți pe ei, și ei devin singura ta sursă de grijă și iubire, gânduri și unități, atunci o să fi liber. Liber de ce? Liber de tine. Doar în acest caz avem posibilitatea să ieșim din noi.

Altfel, mereu o ne înșelăm pe noi, susținând că nu suntem egoiști, că suntem liberi, și lucruri de genul ăsta. Având în vedere că ego-ul ne cuprinde în acest “vas” general, este normal că este maestrul sclavismului aici.

Va continua..

Din emisiunea de pe Kab TV “Ultima generaţie” din 11.06.2015

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed