Lumina Vieții

Întrebare: Poate munca la traducerea de texte sau o altă diseminare să mă ajute să trec prin coborârile spirituale?

Răspuns: Munca cu textele este baza activității noastre. Cartea nu pleacă nicăieri. Ea are o rădăcină spirituală superioară. Chiar dacă este pe computer, este totuși o carte, un text. Douăzeci și două de litere ebraice din Kli-ul (vasul) Spiritual.

Citind și pregătind simultan textul pentru alții, devii canal de comunicare între Creator și ei. Atunci trece prin tine Lumina Superioară. Altfel, te blochezi și nu obții nimic de Sus.

Totul este aranjat astfel încât să existe Cel de Sus (Creatorul), tu și a treia persoană. Tu trebuie să conduci Lumina de la Creator prin tine, pentru cel de jos.

Baal HaSulam scrie în „Prefață la Cartea Pomul Vieții”: „Fiecare din noi este conectat la întregul lanț de suflete și generații. Din asta vedem că, de fapt, omul trăiește de dragul satisfacerii nevoilor tuturor sufletelor, când fiecare dintre zale conduce Lumina prin întregul lanț”.

Când un om conduce Lumina prin el către ceilalți, el nu este restricționat de nimic. Aceasta este o trăsătură minunată, fiindcă, atunci, el devine receptorul pentru toată Lumina Infinită. El nu o oprește, ci o conduce prin el și, de aceea, toată Lumina devine a lui.

În același timp, el se bucură de faptul că aderă la Creator și Îl conectează pe El cu ceilalți și îi umple pe ceilalți cu echivalența cu Creatorul. Ce poate fi mai puternic decât această stare? Nimic.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 29/10/2017

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: