Luptele îngerului

Înger bun

Întrebare: Este posibil în vreun fel „să-mi fac” un „înger bun” care să mă protejeze?

Răspuns: Da, poți să-l faci dacă începi să te schimbi și să-ți faci conexiunile bune cu ceilalți. În acest caz, activezi „îngerii buni” care vor fi în jurul tău și tu vei fi protejat.

Întrebare: Cum pot să contactez acești „îngeri buni”?

Răspuns: Asta ține de puterea ta. Îi găsești în tine însuți înlocuind negativitatea față de alții moștenită în tine.

Fiecare din noi provine din vasul spart, din spargerea păcatului „Pomului Cunoașterii”. De aceea avem 613 dorințe stricate, egoiste. Trebuie să reconstruim aceste dorințe cât de mult putem și să le îmbunătățim cât de mult posibil.

Până acum, nu suntem în stare să identificăm măcar sau să găsim separat fiecare dorință egoistă de bază. Dar, cu ajutorul Înțelepciunii Cabala, învățăm să ne relaționăm unii cu alții într-un mod prietenos, pozitiv.

Ajungerea în Rai

Acționând așa, îți schimbi realitatea. Cu alte cuvinte, subit începem să simțim că trăim într-o lume minunată, într-un rai adevărat! Pentru a ajunge în Rai nu trebuie să murim. Starea de a fi în Rai nu are nimic de-a face cu viața sau moartea corpului. Pentru a ajunge în „Grădina Raiului” trebuie să ne-o recreăm noi înșine. Fiecare din noi e în stare să facă asta.

Trebuie să transformăm puterile noastre rele, egoiste în dăruire. Cel puțin, ar trebui să încercăm măcar să nu-l rănim pe aproapele nostru. Chiar dacă încă nu suntem în stare să le dăm celorlalți iubirea noastră, starea de „neutralitate pozitivă” ne permite să ne ridicăm la nivelul de Rai care, în Cabala, este numit Bina, dorința Milă (Hafeț Hesed): Nu am nevoie de nimic de la nimeni, nici nu vreau să rănesc pe cineva.

Astfel îmi transform „îngerii răi” în „unii buni”. Sunt plin de dorințe și gânduri care vin și pleacă permanent. Eu trebuie să-mi mențin permanent o aspirație majoră: convertirea dorințelor mele de la rele, la binevoitoare. În același timp, scala a ceea ce este bun sau rău va trebui să se bazeze numai pe atitudinea mea față de aproapele meu.

Pentru a transforma „îngerii răi” în „unii buni”, însemnând reorientarea impulsurilor noastre egoiste și transformarea lor în unele benefice celorlalți, trebuie să atragem Forța Superioară.

Pentru asta, trebuie să lucrăm într-un grup special de Cabala care interacționează cu Lumina, fiindcă aceasta este forța care ne schimbă impulsurile noastre egoiste, din negative în pozitive.

Paravanul spiritual

Întrebare: Este posibil să controlez un sistem general, „o rețea de îngeri”?

Răspuns: Sunt oameni care te pot influența cu ușurință. Sunt capabili să te sperie sau să te folosească într-un anume fel.

Sistemul general în care suntem cu toții interconectați ca un tot acționează astfel. Acest fenomen permite fiecărui om să afecteze pe ceilalți.

De exemplu: un profesor într-o școală elementară care are o mare influență asupra elevilor săi, poate cauza diferite trăiri în ei. El poate să-i agite sau să-i calmeze. Depinde de diferența între condițiile pe care el le creează pentru ei și care, în ochii lor, sunt fie psihologic avantajoase, fie desavantajoase. În general vorbind, discutăm de psihologia materialistă. Cabala este continuarea ei.

Întrebare: Asta înseamnă că încă trebuie să fim prudenți cu aceste lucruri? Este cineva în afară care este capabil să influențeze nodurile din sistemul general care sunt direct conectate cu mine?

Răspuns: Sigur, sunt oameni care în mod natural posedă puteri extraordinare. Putem să aducem exemple complet negative ca Hitler sau Stalin. În plus, unii oameni posedă abilități reale de predicție a viitorului. Prin ei, Forța Superioară activează un proces istoric general. Ei nu acționează niciodată pe contul lor. Mai mult, uneori ei simt că sunt folosiți fără a avea vreun fel de alegere liberă.

Pe de altă parte, putem să ne apărăm de influențele rele activând forțele binevoitoare. În acest caz, formăm în jurul nostru „un scut protector”.

Securitatea noastră depinde de gradul de pozitivism pe care îl aducem celorlalți. Nu contează cât de multă „otravă”, ură sau murdărie este în jurul nostru, noi rămânem în afara atingerii lor fiindcă ne-am înălțat la nivelul de „Hafeț Hesed” și nu dorim altora lucruri rele. Tot la ceea ce aspirăm este dăruirea. Acesta este „zidul nostru protector”.

Din KabTv „O viață nouă” 18/01/2015

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: