Mândri de misiunea noastră

Întrebare: Dacă fiecare dintre noi ar avea un instrument de măsură, am putea măsura unde suntem. Cum pot să știu dacă fac totul în mod corect?

Răspuns: Dacă ați avea un astfel de instrument de măsură, nu ați avea nevoie să corectați nimic. Constant, trebuie să mă gândesc cum să fac lucrurile așa cum trebuie, în fiecare moment de-a lungul drumului spiritual, adică ceea ce cer de la mine Reshimot (reminiscențe) Yahsar El (direct la Creator) pe care le-am primit, Apoi, trebuie să mă perfecționez și să rafinez sensibilitatea mea, precizia mea, pentru a găsi ceea ce Creatorul vrea de la mine și cum pot să împlinesc aceasta în grup, în diseminare, cu mine însumi, în studiu, în conexiunea cu prietenii, profesorul, etc…

Constant clarific lucrurile. Este munca pe care trebuie să o facem. Dacă aș primi lucrurile gata făcute, aș fi un drept complet, un înger.          De fapt, prin clarificarea dificilă în care trebuie să cer ajutor Creatorului în fiecare etapă a drumului pentru a mă corecta, realizez conexiunea cu El. Altfel, nu aș putea realiza asta. Trebuie să mă exercit până la un anumit grad, deoarece efortul este vasul meu. Numai prin efort încep să diferențiez lucrurile care-mi sunt ascunse acum.

Ne-am născut în această lume cu un instinct și o dorință de dezvoltare, și copiii mici aleargă tot timpul făcând ceva și astfel se dezvoltă. Dacă ne-am comporta precum copiii în ceea ce privește obiectivul spiritual, am avansa foarte rapid.

Tot ceea ce avem de făcut este să ne exercităm. Acest efort trebuie să fie corect și nu acolo unde ne îndreaptă ego-ul nostru. Avem nevoie de un grup astfel încât, mândria scopului, mândria de a-i aparține și mândria misiunii pe care am primit-o de Sus să fie mai mare decât iubirea de sine. Aceasta este ceea ce ar trebui să dezvolte o persoană. Este formula cheie care se realizează doar în grup, este ca spiritul de echipă, mândria unității.

Din pregătirea Lecției zilnice de Cabala, 18.03.2014

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: