Măsura minimală a realităţii spirituale

Rabash, Ce ne dă regula „Iubeşte aproapele ca pe tine însuţi” ?: Dar, deoarece „tot Israel este responsabil pentru celălalt”, în întreaga lume, toate sunt păstrate. Ca şi cum toată lumea păstrează toate Mitzvot împreună. Astfel, traversând 613 Mitzvot, putem atinge legea „Iubeşte aproapele ca pe tine însuţi”.

Toate legile spirituale sunt legi integrale şi ele se manifestă atunci când există o structură întreagă. Nu există „puţin” în spiritualitate şi astfel, totul începe de la formarea unui grup de zece persoane, „un zece”, un Minyan, o măsură minimală în care realitatea spirituală poate exista. Este precum grupul Rabbi Shimon, în care studenţii au format reţeaua corectă între ei şi prin aceasta, au atins finalul corecţiei, atingând toate cele 125 grade ale scării spirituale. Astfel, totul depinde de formarea unui Minyan.

Toate legile realităţii pot fi descoperite într-un mic grup, dar, pentru că este un instrument menit să aducă mulţumire Creatorului, trebuie extins cât mai mult posibil, trebuie să părăsim grupul de zece, să dăruim şi să difuzăm acest mesaj în lume, pentru a ne conecta la restul realităţii. Această încorporare mutuală afectează, de asemenea, structura de zece şi contribuie la calibrare, ceea ce înseamnă corecţia interioară prin îndeplinirea celor 613 Mitzvot (porunci). Prin unire şi sprijin reciproc, grupul de zece este suficient să atingă întreaga creaţie, (ceea ce înseamnă efectuarea tuturor celor 613 Mitzvot).

Aceasta deoarece structura sa este compatibilă cu structura iniţială a Sefirot. Astfel este specific unui Minyan – un grup de zece persoane, nici mai mult nici mai puţin, care este vasul exact pentru corecţie. Cu toate acestea, atunci când vorbim de realizarea iubirii pentru ceilalţi şi iubirii pentru Creator, este completat prin expansiunea vasului. Acest Minyan devine o unitate ce operează în scopul corectării lumii care este în afara grupului de zece.

Pregătirea Cursului zilnic de Cabala, 21.05.2013

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: