Misterele nașterii unui nivel spiritual

Deuteronom: 23:09 – 23:10: Când vei ieși cu oastea împotriva vrăjmașilor tăi, ferește-te de orice lucru rău. Dacă va fi la tine cineva care să nu fie curăt în urmă vreunei întâmplări din timpul nopții, să iasă din tabără și să nu între în tabără.

Pe timpul nopții, o persoană nu poate fi în uniune spirituală cu Lumina, cu ecranul și cu o dorință, deoarece nu este niciun Zivug (cuplare) a Luminii cu ecranul. În lumea noastră cuplarea sexuală, de regulă, se întâmplă noaptea. Însă, aici, spunem că ar trebui să se întâmple numai pe timpul luminii zilei.

Întrebare: Asta înseamnă că o persoană este necurată, deoarece această cuplare s-a întâmplat noaptea?

Răspuns: Nu doar pentru asta, ci, de asemenea, și deoarece această țâșnire a Luminii se întâmplă fără un ecran și fără Kelim (vase), care sunt necesare, dacă se vrea primirea cu scopul dăruirii. Cu alte cuvinte, nu este nicio primire, partea feminină aici și țâșnirea sămânței are loc fără un vas, iar vasul este necesar pentru ca, apoi, să se nască următoarea stare, următorul nivel. Asta este considerat necurat.

Întrebare: Dacă, după cum spui, cuplarea trebuie să aibă loc pe lumină, atunci de ce spune că se întâmplă în întuneric?

Răspuns: Exact când este întuneric, când Lumina superioară este absentă, se întâmplă contactul dintre aspectele feminin și masculin. Asta simbolizează pregătirea pentru uniunea dintre un ecran, o dorință și Lumina superioară. De aceea, aceasta se întâmplă doar noaptea și numai în anumite zile și în stările specifice.

De regulă, trebuie să se întâmple ziua, în special sâmbătă. După masa din intrarea în Shabbat, de vineri spre sâmbătă, când vine sâmbătă, omul trebuie să fie cu o femeie. Și apoi, din nou, la Mincha, adică înainte de sfârșitul Shabbatului. Asta corespunde cu Lumina, care într-un anumit moment strălucește în lumea spirituală.

În mod natural, în lumea noastră nu este deloc Lumina. Totul se întâmplă pur și simplu ca o analogie față de acțiunile spirituale, așa cum se spune “o copie palidă”.

Nașterea următorului nivel din timpul zilei de sâmbătă este cel mai propice moment pentru corectarea Kli-ului. Acesta este timpul când toate condițiile sunt pozitive pentru partea feminină (dorința) și pentru partea masculină (intenția și uniunea cu Lumina superioară) ca să creeze acțiunea adecvată de a dărui.

Acesta este un sistem foarte complex de forțe care, mai târziu, se materializează în lumea noastră în formă de organe masculine și feminine, care apoi interacționează într-un mod în care produc continuitatea vieții. Față de acest lucru sunt zile (șapte zile necurate), când este interzis să atingi o femeie. După aceea, încă șapte zile sunt numărate; paisprezece zile în total. Într-un final, mai rămân doar două săptămâni care sunt potrivite pentru însămânțare.

Toate acestea au fost calculate în timpul acelor vremuri când toate femeile aveau același ciclu lunar. Era un simț al unei singure femei, deoarece a fost o vreme care era aproape de corecția spirituală.

Este scris în Tălmut Eser Sefirot că primele șapte zile necurate sunt Gevurot (ecrane), care trebuie să se formeze în interiorul femeii, pentru ca ea să primească în mod corect în ea sămânța, sămânța reprezintă Lumina superioară. Următoarele șapte zile sunt pregătirea, formalizarea dorinței din interiorul ei împreună cu ecranul.

După aceea, femeia face baie în Mikveh. Asta înseamnă că dorința este spălată într-o anumită lumina numită Mikveh, apa, lumina Bina. După asta, ea devine în totalitate pregătită să acționeze în intenția de a dărui, deoarece aceasta îi împărtășește calitatea Bina. Și apoi, în ea formează o dorință care poate primi Lumina superioară în punctul ei din inimă și începe să dezvolte sufletul din el. În modul acesta, nașterea poate să se întâmplă numai din calitatea Bina alăturat cu Malchut.

Din emisiunea de pe KabTV “Secretele Cartii Eterne” 10/19/2016

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed