Nepotul neascultător al Faraonului

Întrebare: De ce de fiecare dată când grupul nostru face un pas mare înainte spre o nouă stare calitativă sunt oameni care nu reușesc și care nu pot face acest pas și astfel rămân în urmă?

Răspuns: Nu se întâmplă că nu pot face un pas înainte, dar ei nu pot justifica acțiunea Providenței superioare asupra lor. O persoană este scoasă din masa umanității cu forcepsul și i se dă tratament spiritual personal. Este așa cum copilul Moise a fost luat din Nil într-un coș și adus la casa Faraonului. Acolo, a fost îngrijit, iar egoul s-a dezvoltat în mod intenționat. A fost învățat înțelepciunea Cabala și i s-a spus cât de bun este și că el a fost ales și că este mai special decât oricine altcineva.

Se simte bine până când diferite probleme apar. Începe să acționeze incorect potrivit egoului său, ceea ce înseamnă că îl ucide pe egipteanul din el și aici încep rătăcirile sale. Poate părea ciudat că un rege își ucide supusul, un simplu egiptean, dar este un semn că nu mai este loial Faraonului și nu aderă la el. Astfel, el trebuie să fugă și să evadeze în deșert. Merge la Jethro și stă cu el timp de patruzeci de ani. După ce a fost crescut și educat în casa Faraonului timp de patruzeci de ani, el continuă să studieze pentru alți patruzeci de ani în casa lui Jethro, preot din Midian.

Acesta este procesul evolutiv prin care trebuie să trecem, altfel nu veți fi gata să vă întoarceți la Faraon și să-l confruntați de pe o poziție egală, stând drept în fața lui. Fără aceste lucru, nu veți fi în stare să suportați cele zece plăgi și să simțiți că Faraonul o primește pe fiecare și nu voi. Moise, care se întoarce de la Jethro, este deja complet diferit față de Faraon. Nu mai aparține casei Faraonului, ci mai degrabă poporului israelian, și cere deja Lasă-mi poporul să plece. Faraonul se transformă într-un dușman.

Moise învață această abordare de la Jethro, marele preot din Midian. Trebuie să se conecteze cu conceptul lui Jethro, să se căsătorească cu fiica lui, Tzipora. Și să aibă copii. Acest întreg proces pare foarte complicat dintr-o perspectivă exterioară. Este greu de înțeles la ce bun toate aceste greutăți: lupta dintre înclinația rea și Tora care reprezintă mijlocul prin care aceasta se corectează, și apoi ieșirea spre spiritualitate. Nu este un proces simplu.

Acestea sunt procese prin care trebuie să treacă fiecare suflet spart și corupt pentru a fi corectat și purificat. Astfel, oamenii urcă și coboară. Cineva cade pe drum și altul face un salt în sus. Este adevărat, dar noi nu înțelegem ce se întâmplă. Singurul lucru pe care îl putem face este să tăcem și să îndurăm. Numai răbdarea ne poate ajuta aici și vorbesc din proprie experiență. Eu sunt foarte nerăbdător de felul meu, dar aici sunt gata să rabd pentru că este singurul mijloc care poate ajuta.

Din a doua parte a Lecției Zilnice de Cabala, 06.12.2013, Scrierile lui Rabash

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: