Întrebare: Dacă trebuie să construim o nouă relaţie, care este mai mare decât plăcerea, aceasta înseamnă că încetăm să ne bucurăm?

Raspuns: Totul depinde de ceea ce-mi face plăcere. Trebuie să cerem plăcere, nu ar trebui să căutăm suferinţe. Dimpotrivă, ar trebui să ne bucurăm, dar din conexiune, aderenţă, iubire frăţească, iubirea Creatorului. Nimeni nu spune că trebuie să plângem.

Vasul nostru este o dorinţă de a primi plăcere care în mod constant cere şi se verifică pentru a vedea dacă a primit o împlinire sau nu. Eu lucrez cu un „ecran şi Lumina care se reîntoarce ” când îmi limitez dorința. Dar nu pot suferi din această restricţie, deoarece nu ar fi întreagă; nu ar fi starea corectă. Dacă suferi din cauza unei anumite acţiuni pe care ai efectuat-o, aceasta nu este o acţiune completă. Nu este o acţiune spirituală.

Te poate aduce în cele din urmă la acţiuni spirituale prin recunoaşterea răului, datorită căruia vei înţelege că trebuie să te schimbi. Dar ar trebui să ştii că nu este corect. O acţiune spirituală ar trebui să fie efectuată cu bucurie. Nu este durere în nicio mişcare sau în nicio treaptă spirituală, deoarece altfel nu este întreagă. Ştiu că am efectuat o acţiune spirituală, dacă am efectuat un act de daruire și primesc plăcere din faptul că dăruiesc. Este ca o mama care dăruiește copilului ei şi se bucură chiar mai mult decât copilul însuşi. Ar trebui să fie o plăcere în fiecare acţiune, deoarece Creatorul vrea să aducă plăcere fiinţelor create.

Apoi, vom începe să descoperim că în aceste acţiuni de dăruire este de 620 de ori mai multă placere. Acesta este motivul pentru care atat de multi oameni din istorie s-au torturat doar pentru a simţi Creatorul şi n-au ajuns la nimic. Ce-ar putea să simtă dacă au adus necazuri asupra lor? Aceasta nu este calea cea dreaptă.

Dimpotrivă, este ego-ul uman, care îți promite că te poți apropia de Creator în acest fel. Acesta este motivul pentru care există posturi tradiţionale şi restricţii în religii diferite. Până la urmă, religiile au fost create datorită ego-ului, după distrugerea Templului al doilea şi dispariţia spiritualității. Oamenii au fost lăsați în întuneric şi pentru mulți ani ei au perceput spiritualitatea din punct de vedere al ego-ului, al dorinţei de a se bucura.

Ego-ul înţelege doar placerea impură corporală. Aceasta înseamnă că acţiunea care îi este opusă este suferinţă. Deci, oricine se torturează şi se limitează din ce în ce mai mult, stând în aceeaşi poziţie toată ziua, meditând şi trăind cu un bol de orez este aparent drept.

Dar, în sens spiritual, este exact opusul; scopul este de a aduce plăcere fiinţelor create. Deci, dacă dorești să urmezi acest scop în fiecare acţiune pe care o faci, trebuie să ajungi la plăcere- dar numai din dăruire. Aceasta este partea cea mai grea. Până la urmă, cum mă pot bucura de dăruire dacă îmi este opusă? Aşa Lumina reformatoare vine şi mă corectează.

Este foarte simplu; doar ar trebui să menţinem în mod constant acest principiu. Nu există niciun loc pentru necazuri şi suferinţe, dimpotrivă, dacă aspirăm la conectare de la început, noi ar trebui să simțim că prin asta ajungem la viaţă şi plăcere. Acesta este motivul pentru care garanţia reciprocă este atât de importantă, deoarece permite fiecăruia să simtă cât de important este scopul, spiritul înalt, care este ca o gura de aer proaspăt.

Rezultă că plăcerea nu este doar permisă, dar este obligatorie! Plăcerea este un semn de progres. Nu există nici o interdicţie de a te bucura; întreaga ideea este modul în care te bucuri. Acum mă bucur de faptul că primesc pe contul altora şi îi rănesc, că domin pe cineva, îl asupresc şi mă simt deasupra lui: primesc o răsplată mare, dominare, o înţelegere. Trebuie să transform această plăcere în direcţia opusă: așa cum l-aș trata pe cel pe care îl iubesc – ca pe propriul meu copil sau ca  pe cineva care este aproape de mine.

Dacă aş trata un străin în acest fel, aș deschide un domeniu de studiu pentru mine – un loc unde pot vedea dacă mă schimb cu adevărat sau nu, dacă primesc plăcere din a-i ajuta pe alţii. Alții pot fi încă străini şi îndepărtați de mine, dar mă corectez şi, astfel, dăruiesc altora şi mă bucur din această dăruire.

Dacă nu mă bucur din asta, nu este considerată o acţiune spirituală. Intensitatea acţiunii se măsoară nu în funcţie de cât de mult dăruiesc altuia, dar în functie de cât de mult mă bucur de aceasta în dorinţele mele. Acesta este exact modul în care avansăm. Este un punct foarte important, în care toate clarificările au loc.
Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala, 29/07/12 Shamati # 2

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup | Add Comment →