Nevoia de comunicare

Întrebare: Oamenii care sunt în mod serios, implicaţi în metoda integrală resimt nevoia unei societăţi similare, pentru că nu pot gestiona aceste lucruri în mod individual. Ei doresc să comunice cu ceilalţi. Este posibil să o facă, practic?

Răspuns: Pentru a rezolva problema pe deplin, avem nevoie să simţim, auzi şi vedea şi chiar „simţi” persoana. Suntem precum animalele şi percepem o persoană în dimensiunea sa fizică. Astfel, comunicarea virtuală nu este suficientă.

Cu siguranţă, este posibil ca într-o zi, să existe o conexiune virtuală care va permite să realizeze iluzia prezenţei tuturor, dar deocamdată nu este posibil. Trebuie să ne asigurăm că oamenii vor simții comunicarea completă. Este modul în care trebuie să realizăm chiar şi un spaţiu interior cu tot ceea ce ajută oamenii, până ce asta nu contează pentru ei, nici unde se află, nici cum. Şi apoi, ei vor simţi asta de la distanţă, la fel cum o mamă îşi simte copilul.

Discuţie despre educaţia integrală, 04.04.2013

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed