Noi suntem, deja, în lumea spirituală

O coborâre se produce deoarece nu putem menţine starea atinsă anterioră, deoarece, de fiecare dată, există o împovărare a inimii. Noi nu am primit această împovărare a inimii, pentru că ni se arată milă de sus.

Dar, nu este bine dacă această împovărare a inimii este o consecinţă a problemelor materiale externe. La urma urmei, de acum putem rămâne numai în munca spirituală şi să interpretăm toate perturbaţiile materiale neplăcute, ca spirituale.

Nu vedem nimic material în aceste tulburări, chiar şi în loviturile cele mai severe. Brusc, vor începe să aibă o formă fantastică, lucrul cel mai important este să ne menţinem la acelaşi nivel. Dacă continăm să rămânem la acelaşi nivel deasupra tuturor tulburărilor, vom începe să înţelegem acest nivel mai profund.

Am atins, deja, un nou nivel şi acum avem nevoie de a merge mai departe în el, pentru a vedea cele 10 Sefirot în el, noi proprietăţi. Şi atunci, vom vedea dintr-o dată, că suntem în măsură să rămânem în această stare şi că suntem în lumea spirituală! Noi am abordat, deja, această stare în forma exterioară.

Prima parte a cursului zilnic de Cabala, 17.07.2013, Scirerile lui Rabash

 

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: