Intrebare: Creatorul chiar are nevoie de fiintele create? N-ar fi mult mai rezonabil sa spunem ca doar noi avem nevoie de El?

Raspuns: Daca Creatorul nu ar fi avut nevoie de creaturi, de ce le-ar fi creat, inca de la inceput? Si, inca ceva, datorita faptului ca El este bun si face bine, a facut fiintele create ca sa le dea placere, caci asta Il incanta pe El! Asta este, Cel de Sus are si El o „lipsa”, insa nu este egoista: Creatorul doreste sa daruiasca.

Este scris: „Mai mult decat vrea vitelul sa suga, vrea vaca sa hraneasca”. Altfel, cui i-as darui, daca Lui nu-i trebuie nimic de la mine? El are o dorinta enorma: El doreste ca eu sa fiu incantat! Asta, intr-adevar, este o lipsa, insa una buna, una pozitiva.

Dorinta creaturii de a se multumi pe sine, nu a existat initia si a fost creata „din absenta”. Insa, dorinta si nevoia de daruire au existat impreuna. Aceasta nevoie apartine Creatorului, mai degraba decat fiintei create. Si acesta este tipul de lipsa pe care noi trebuie sa o mostenim de la El, asa incat sa facem tot posibilul sa daruim si sa ne simtim obligati sa compensam acesta deficienta si, daca nu daruim, suferim.

Cel de Sus sufera daca cel de jos nu urca si nu primeste de la El. Asta se refera la suferinta Shechinei care nu poate darui si nu poate aduce sufletele mai apropape de ea. Noi credem ca o lipsa este doar ceva negativ cand, de fapt, daca ceea ce imi lipseste este daruirea catre ceilalti, chiar este ceva rau?

Insa, daca Cel de Sus are o lipsa, asta inseamna ca El este imperfect? Da, El este incomplet in contextul in care este dependent de cei de jos, insa, numai din cauza iubirii Lui pentru ei. Pana la finalul corectiei, aceasta deficienta va ramane, atat in Cel de Sus, cat si in cel de jos.

Cat despre noi, judecam in concordanta cu propriile noastre defecte si ne gandim ca, din moment ce El are nevoie de noi, nu este nici El perfect. Insa, in ceea ce il priveste pe Creator, nevoia Lui de daruie deriva din perfectiune excesiva.

Nevoia Creatorului si nevoia fiintei create nu vor dispare ci, mai degraba, vor creste  si, la sfarsitul corectiei, vor deveni enorme! Asta nu este ca in lumea noastra, cand iti saturi nevoia pentru iubire si ea dispare. Am fost atat de dornici sa fim impreuna incat, acum, ca suntem- dorinta a disparut. Sunt satul si nu mai vreau nimic; nu mai am loc pentru inca un ospat.

Astfel, construim un vas in interior, un fel de dorinta care nu va dispare niciodata! Dimpotriva, simt o lipsa si mai mare- si o implinire mult mai mare. Insa, lipsa compensata prin daruire spre altii nu este un defect. Este deosebit de valoroasa, onorabila si solemna! Este asemeni unei mame  care doreste sa dea tot ce poate copilului sau. Si, cu certitudine, ea are o lipsa, din moment ce, de la rasarit si pana la apus, se gandeste numai la el, caci a fost conceput in interiorul ei. Insa, asta inseamna ca ea are un defect? Dimpotriva, mama si copilul isi pot oferi incantare unul altuia si asta este o oprtunitate de a se implini, de a evolua si de a se iubi.

Creatorul este asemeni mamei care sufera daca nu poate sa ofere copilului sau cat de mult posibil. Asta este o lipsa uriasa pe care o contine Lumina si, in mod special, asta a creat dorinta imprimata in noi. Cand aceasta dorinta se desfasoara in intregime, va fi la fel de exaltata ca si dorinta Creatorului de a darui. Deci, nu este umilitoare; este solemna, caci deriva din iubire.

Din partea a treia a Lectiei de Cabala din 22.06.2011, Talmud Eser Sfirot

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Spiritualitate | Add Comment →