O luptă în arenă cu ego-ul

Întrebare: Pe de o parte, trebuie să ajungem la o puternică intenţie permanentă. Pe de altă parte, este scris: ”căci Tora va ieşi din Sion”, reprezintă exact “ieşirile” din spiritualitate şi revenirile. Cum este posibil să combinăm cele două contrarii?

Răspuns: Mereu trebuie să continuăm spre o intenţie permanentă, astfel încât Creatorul se va dezvălui în centrul grupului, în inimile noastre conectate, fără separare între ele. Această imagine trebuie să fie mereu în faţa mea. Eu trebuie să fiu preocupat de faptul că prietenii se îndreaptă spre acest lucru şi nu abandonează această intenţie.

Astfel, mă asigur automat că rămân în această intenţie. Prin asta, chem asupra mea Lumina care Reformează care mă întăreşte în direcţia corectă.

Dar, împreună cu asta, noi dorinţe sunt descoperite şi se trezesc în mine tot timpul deoarece, între timp, kli-ul meu nu este pe deplin corectat. Prin urmare, mă găsesc în ieşiri tot timpul. Densitatea suplimentară este descoperită şi mă aruncă şi trebuie, din nou şi din nou, să revin în centrul grupului. Dar, aceste ieşiri trebuie să vină de sus. Eu nu slăbesc în intenţia mea dar este ca şi cum mi-am pierdut conştientizarea. Fiecare nouă dorinţă egoistă mă aruncă la extremele în care trebuie să cresc.

Este spus că, Tora apare în mod special din aceste “ieşiri”. La urma urmei, trebuie să le depăşesc şi exact deasupra lor voi construi noul meu eu.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 15.01.2014, Atelier

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: