O operaţiune în „credinţa deasupra raţiunii”

Întrebare: Dacă înţelepciunea Cabala este o ştiinţă, cum putem să ne ataşăm de „credinţa deasupra raţiunii”? La urma urmei, credinţa pare să nege ştiinţa.

Răspuns: Suntem la un nivel corporal împreună cu ştiinţele, artele şi aşa mai departe, şi, în ele, noi putem să ne dezvoltăm.

Totuşi, cum ne putem dezvolta? Este doar în ego. Ego-ul se dezvoltă şi noi ne dezvoltăm cu el, dar începând de astăzi, ego-ul a terminat, de fapt, dezvoltarea sa. Despre ce ştiinţe şi arte vorbim noi aici? Vedem că astăzi totul pare blocat, întârziat şi ajunge la un impas, la o criză. Aceasta se întâmplă de mai multe decenii. Poate că oamenii nu o înţeleg, pur şi simplu, dar oamenii de ştiinţă da.

Ego-ul a atins apogeul său şi a continuat să crească după 6000 de ani, începând de la punctul zero, până în ziua de azi. Am trecut printr-un proces de evoluţie în această perioadă şi am atins un anumit nivel în domeniul artelor şi ştiinţelor, în care ego-ul s-a epuizat deja.

Noi, de fapt, credem că nu dorim nimic. Astăzi, nu acordăm atenţie la nimic, cercetarea spaţială şi alte ştiinţe nu ne mai interesează. Deci, cum putem trece la etapa următoare, acum ? Următoarea etapă este la un nivel total diferit şi noi trebuie să creştem în ea, deoarece acolo, poate fi un nou ego sau anumite dorinţe necunoscute.

Această tranziţie poate fi foarte specială. Noi nu înţelegem deloc ceea ce este. Este vorba despre o tranziţie spre o nouă dimensiune.

       

 Este total diferit în atributele sale, sunt forţe total diferite şi conexiuni diferite. Este ca lumea noastră, dar de o manieră total diferită. Nivelurile naturii mineral, vegetal, animal şi vorbitor sunt conectate conform legilor diferite, legile unei noi dimensiuni, legile a ceea ce noi numim lumea spirituală.

Noua dimensiune este numită lumea spirituală, deoarece aici domină credinţa deasupra raţiunii, ceea ce înseamnă dorinţa deasupra primirii. Scopul existenţei corporale este de a primi. Cu toate acestea, în lumea spirituală obiectivul este dăruirea.

Deci, cum putem să trecem la o percepţie opusă, în care Keter inferior devine Malchut superior? Cum putem trece de la zece Sefirot egoiste, la zece Sefirot altruiste ? Numai dacă efectuăm o operaţie asupra noastră, în credinţa deasupra raţiunii.

„Raţiune” se referă la ceea ce aveam în plan corporal şi „credinţa” este ceea ce mă ghidează pe plan spiritual. Astfel, eu cresc.

De aceea este spus, în toate sursele, că lucrul cel mai important pentru noi este credinţa deasupra raţiunii.

Care este semnificaţia practică a credinţei deasupra raţiunii? Aceasta înseamnă că, raţiunea noastră precedentă coboară, progresiv, în jos. Noi primim ajutor aici, deoarece nu putem avansa prin raţiunea noastră precedentă şi, imediat, să începem să ne ridicăm deasupra ei. De aceea există o anumită coborâre după congres, adăugarea de ego.

În ciuda acestui fapt şi împreună cu asta, trebuie să urcăm şi să avansăm mai puternic spre conexiunea dintre noi. De aceea noi trebuie să studiem, să încercăm să ne conectăm, să difuzăm şi să facem totul pentru a ajunge la o legătură mai puternică între noi.

Ar trebui să simţim înclinaţii opuse, deoarece trebuie să facem totul pentru a ne îngropa mai adânc în aceasta. Grupul nostru mondial trebuie să se conecteze mai puternic. De aceea noi trebuie să studiem, să difuzăm şi să facem tot ce trebuie făcut. Totul pentru a ne conecta intern la acelaşi sentiment pe care l-am avut la congres, dar la nivelul următor, la un nivel superior.

Ce ne lipseşte pentru a atinge acest lucru? Ne lipsesc acţiuni reale. Este  Isra-el, adică Yashar Kel”, direct către Creator. Aceasta înseamnă că Israel este fiecare prieten care aspiră la atingerea sprirituală. Există o altă parte numită „Tora”, care vine din cuvântul aramaic “Oraita – Ohr –lumină”. Conceptul Tora cuprinde grupul, conexiunile, garanţia mutuală şi aşa mai departe, adeziunea întregii lumi la aceasta, obiectivul nostru. Este exact drumul prin care noi trebuie să avansăm.

            

 Din prima parte a cursului zilnic de Cabala, 21.07.2013, „Credinţa deasupra raţiunii”

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: