Întrebare: De ce este scris (Psalmi 126:5): “Cei care seamănă cu lacrimi, vor culege cântând”. De ce nu seamănă cu bucurie? De ce e nevoie să fie în lacrimi tot timpul?

Răspuns: Semănatul se face mereu cu lacrimi, deoarece noi investim multe eforturi şi simţim un deficit de nemulţumire. Ce este a semăna în munca interioară? Eu iau un plug şi încep să mă ar pe mine, cu ajutorul unui măgar sau a unui taur şi, dacă nu am măgar sau taur, atunci ataşez plugul la membrii familiei mele astfel ca ei să poată trage plugul, făcând brazde în pământ, adică în dorinţa mea.

Graţie dorinţei lor de a trăi, ei fac un şanţ în mine, în inima mea. În această brazdă, am nevoie să semăn grânele, dar vreau să le mănânc! Nu înţeleg de ce trebuie să le pun în pământ. Este împotriva naturii. Dacă cineva ar veni să vadă asta de alături, ar striga: Aşteaptă un minut. De ce arunci asta în sol? Vino şi să coacem pâine.

Totuşi, comportamentul meu este foarte ciudat. Pun aceasta în pământ şi o stropesc cu apă astfel încât putrezeşte. Admir grânele care ar putea fi mâncate în descompunere. Sunt ca un nebun.

Apoi, apar primii muguri, germeni şi tulpini. Aştept mult timp ca seminţele să se coacă pe tulpini. Comportamentul meu pare complet ilogic, dar „nu e nimeni mai înţelept decât cel experimentat” şi înţeleg asta din pâinea care este produsă.

Întrebare: Oricum, pot să fiu sigur ca se vor coace în bucurie, că nu vor fi erori pe drum?

Răspuns: Dacă faceţi o eroare, nu va fi nimic de recoltat şi totul va fi pierdut iar dacă nu greşesc, ele vor creşte. Dacă ştiţi cum să folosiţi toate legile creaţiei în forma corectă, atunci veţi ajunge să vă bucuraţi şi să recoltaţi şi veţi mânca toate fructele. Totuşi, doar cu condiţia ca să nu fiţi atât de naivi precum sătenii care mănâncă grânele crude, neprelucrate, ca măgarul lor. În cartea Sifra Detzniuta, este povestită o întâmplare referitoare la un simplu ţăran care nu părăsise niciodată satul. Dar, într-o zi, a mers într-un oraş şi a văzut că vindeau tot soiul de pâini delicioase, prăjituri şi produse de patiserie. El a fost surprins şi a întrebat de unde sunt toate acele lucruri minunate. Şi i s-a răspuns că acelea veneau din bobul de grâu care a crescut şi a fost trimis în oraş.

Totuşi, el nu ştia toate astea pentru că el era „un măgar”, la fel ca măgarul lui. „Oraşul” înseamnă că noi suntem împreună şi că putem coace pâini delicioase şi, atâta timp cât sunteţi singuri, trăiţi la nivelul măgarului. Progresele sunt posibile graţie conexiunii între oameni, care este primul, cel mai de jos nivel în corectarea kli-ului spart, în corectarea sufletului spart.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 16.10.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup | Add Comment →