Baal ha Sulam, „Înţelepciunea Cabalei şi filosofia”:… adevărul este că forţa în sine este considerată o materie originală, ca şi orice materie corporală în lumea concretă…”

Noi spunem că spiritualitatea este o „forţă”. Asta înseamnă că această lume este esenţa? Nu, nu este. O forţă în sine este o esenţă. Nu este nimic decât forţa. Fizica contemporană a ajuns la aceleaşi concluzii: în spatele atomilor, particolelor, fotonilor nu detectăm materia. Chiar şi când folosim metode tradiţionale de explorare ale universului şi când mergem la bază descoperim că fundația materiei dispare și ea lucrează de fapt ca și o forță. Noi suntem obișnuiți să desenăm o poză materială a lumii, dar în fapt aceasta există doar în percepția noastră, în fapt materia este doar o forță, nimic mai mult decât atât.

Această forță este împărțită în două categorii (două dorințe): dăruire și recepție. Dincolo de asta, multiplicitatea de forțe izolate crează o realitate pe care cabalistii o numesc imaginară, iluzorie. Este realistică, dar efemeră, ca şi un desen tridimensional desenat în aer de o rază de lumină. Şi noi trăim în el, şi cu adevărat „venim din această rază”. Fiecare dintre noi suntem pictaţi în spaţiu şi în fapt esenţa noastră este de asemenea o forţă, două dorinţe şi un ecran care le balansează.

Aceste forţe primesc şi dau dorinţe care trebuie să se încorporeze şi integreze una cu alta. Dar atât de mult una dintre ele o domină pe cealaltă, astfel încât că dorinţa rezultată are „acces la putere” şi cooperare, participare, înţelegere, împărţirea senzaţiilor comune până la dragoste, când toată lumea este gata să ofere un parteneriat, să fie în cooperare mutuală şi înţelegere, să împartă senzaţii comune inclusiv dragoste şi fiind gata să renunţe la tot ceea ce au de dragul unui faţă de celălalt şi în acelaşi timp să acepte totul de la celălalţi.

Forţa de primire trebuie să atingă aceeaşi putere ca şi putere dăruirii, să o simtă şi să se dezvolte în concordanţă să obţină calităţi similare cu Creatorul. Şi pentru asta trebuie să treacă prin stări speciale care îi permit să simtă că este în viaţă şi împuternicită să ia decizii, să planifice şi să implementeze planuri în realitate. În acest punct este imposibil să rămână fără această poză imaginară. Aici este iluzia numită „lumea noastră” în care dorinţele de primire prevalează.

Baal HaSulam oferă exemplul unui antrenor care obişnuia să locuiască cu soţia şi copii săi, câştigând destui bani să-şi întreţină bine casa şi care era destul de fericit până când necazurile au început: Calul lui i-a murit, casa a fost mistuită într-un incendiu şi soţia şi copii au murit de o epidemie. Ca şi rezultat, antrenorul a fost plătit să vină în faţa Curţii Supreme pentru care să devină sfătuitor din moment ce el a suferit atât de mult.

Ce i s-a dat? El a primit un cal, o căruţă, o soţie, copii şi o casă; acelaşi sentiment, care pentru el era fericirea. În această „poză”, viaţa lui este din nou minunată: el munceşte, aduce bani în familie, şi se bucură împreună cu ei. Totul este minunat! Dorinţa lui este mică, dar pentru el este un adevărat paradis unde toate sunt bune şi nimic mai mult nu este necesar. O iluzie perfectă.

Câteodată avem vise. Cum diferă ele de realitate? Dacă în câteva minute alarma ceasului sună şi te trezeşte şi realizezi că ce ai văzut era într-un vis? În fapt, acesta este modul în care este. Deci care este diferenţa dintre un vis şi realitate? Cum facem diferenţa între unul şi altul?

Este important să înţelegem că realitatea noastră este „desenată” de o forţă şi este destinată pentru noi, pentru a face ca dorinţa noastră de primire să se simtă independentă, puternică, competentă şi detaşată de cel care o operează. Acesta este singurul mod de a atinge echivalenţa de formă cu Creatorul. Altfel, ce fel de similaritate ar fi dacă am fi complet sub controlul ei?

În fapt, detaşarea noastră faţă de Creator este iluzorie, şi de aceea această lume este numită imaginară. Pe de altă parte spiritualitatea nu este imaginară, pentru că acolo noi suntem conştienţi de această iluzie, suntem de acord cu ea şi ne ridicăm deasupra raţiunii. Acolo noi lucrăm deasupra înţelegerii noastre proprii, ştiind că Nu Este Nimeni în Afară de El, fiind de acord cu acest lucru din ce în ce mai adânc. Noi deja lucrăm cu o forţă adevărată, în ciuda faptului că noi înşine de asemenea suntem o forţă, şi există numai forţă.

Întrebare: Dacă întreaga ta viaţă este doar un lung şi unic vis, ce concluzii practice putem trage din asta?

Răspuns: Se spune în Psalmi: „Am fost ca şi visătorii.” Practic trebuie să iau această viaţă serios. Îmi este dat să mă ridic deasupra ei, nu să o neglijez. Nimic nu trebuie neglijat. „Poza” curentă este desenată pentru mine de către forţa superioară şi până când îmi completez perioada de pregătire, nu pot să scap de ea. Trebuie să continui să simt această lume până la finalul corectării; de fiecare dată să mă întorc pentru noi corectări. Chiar dacă mă ridic până la treapta 124 din cele 125 de trepte, tot trebuie să mă reîntorc.

Nu este altă alegere. „Infrastructura de bază” este extrem de importantă, din moment ce doar bazându-ne pe ea putem face alegerea. Mulţumită ei, la fiecare pas, ni se pare că acţionăm independent şi că suntem egali cu Creatorul şi poate că suntem mai puternici ca şi El. Nu ar fi nici cea mai mică schimbare de a intra în adeziune cu El dacă nu ar fi aceast simt de independenţă. Altfel, nu există un „eu”, un eu care să fie capabil să se contopească cu El.

Acesta este modul în care noi muncim în această lume. Lasă să fie imaginară, noi suntem conştienţi de acest lucru, şi atunci noi o acceptăm. Începem să ne jucăm conştienţi cu „independenţa” noastră, şi la acest punct faptul că noi începem să fim guvernaţi de El nu mai este un secret pentru noi.

Din partea a 4-a a Lecţiilor Zilnice de Kabbalah 18/12/2012 „Înţelepciunea Kabbalah şi Filosofia”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Perceptie, Similaritatea mea cu Creatorul | Add Comment →