Comentariu: O fată și-a dat în judecată părinții pentru că s-a născut fără acordul ei. De parcă ar fi putut cumva să fie de acord. Și la început chiar a câștigat procesul.

Mai jos citez această tânără din postarea ei pe Instagram::

„Acum câteva luni, mi-am dat în judecată părinţii pentru că m-au născut  fără permisiunea mea. Și am câștigat. Așa că instanța le-a ordonat să-mi plătească 5.000 de dolari pe lună pentru a-mi acoperi cheltuielile de bază. Ei bine, s-au dus și au făcut apel. Deci acum nu trebuie să-mi dea bani. Și acum trebuie să mă duc să-mi caut un loc de muncă. Și realizez, pentru că nu am experiență de muncă sau studii superioare că nicăieri nu mă plătește 5.000 de dolari pe lună. Deci, cum naiba ar trebui să îmi permit să-mi plătesc facturile? … Nu faceți copii dacă nu doriți să-i susțineți.”

Răspunsul meu: Parțial, are dreptate. Depinde doar de cât și până la ce vârstă să ajuți. Pentru că dacă naști, îți asumi responsabilitatea.

Comentariu: Dar este o fată mare. Cineva care poate să studieze și să lucreze puțin. Dar aceasta este într-o relație cu lumea în care o persoană pur și simplu nu vrea să existe.

Răspunsul meu: O înțeleg. Dacă într-adevăr nu vrea să relaționeze cu lumea și regretă că există, atunci pretențiile ei împotriva părinților ei, în general pot fi înțelese.

Întrebare: Ce sunt aceste pretenții împotriva părinților?! Au susținut-o cât au putut. Și la un moment dat au încetat să o susțină. La un moment dat ea trebuie să-i susțină. Ce fel de pretenții sunt acestea?!

Răspuns: Depinde de societate, de educaţie.

Comentariu: Mulți oameni au o astfel de întrebare: „De ce m-am născut?” Unii spun părinților: „De ce m-ai născut?” iar alții pun întrebarea: „De ce m-am născut?” Întotdeauna aţi susținut ca această întrebare trebuie să apară la o persoană.

Răspunsul meu: Desigur. Astfel încât o persoană să afle în mod explicit pentru ce s-a născut.

Întrebare: Și cui ar trebui să trimită această întrebare?

Răspuns: Sieşi. Cui altcuiva? Ce au știut părinții despre asta? De asemenea, nimic. Si nici eu nu stiu nimic. Ei nu au nici o întrebare, dar eu am. Așa că du-te și află.

Întrebare: Dacă îmi pun această întrebare, pot găsi răspunsul în mine?

Răspuns: Da. Poți găsi acest răspuns doar în tine.

Întrebare: Și cum va fi acesta?

Răspuns: Orice vei găsi, caută sensul vieții.

Întrebare: Când o persoană își pune această întrebare și, de exemplu, îi vine un răspuns, în ce moment este sigur că acest răspuns este corect? Are o persoană o astfel de siguranţă?

Răspuns: Lasă-o să caute. Și va selecta toate întrebările și răspunsurile posibile pe care le va avea în același timp și va ajunge la ceva interesant.

Comentariu: Dacă o persoană, de exemplu nu caută un răspuns la această întrebare, ci pur și simplu trăiește în această viață și atât, ea nu are asemenea suișuri și coborâșuri.

Răspunsul meu: Dacă nu, foarte bine, lasă-l să trăiască liniștit. O persoană care caută un răspuns în sine în schimb, are într-adevăr o dorință, o nevoie urgentă de a afla despre sine, despre istoria sa, despre soarta lui: de unde este, pentru ce este., și așa mai departe.

Întrebare: Salutați acest lucru?

Răspuns: Desigur. El poate deveni om, adică poate înțelege: pentru ce este aici și ce fel de secret este în el.

Întrebare: O persoană fericită pentru dvs. este aceea care simte suișuri și coborâșuri, coborâri și urcușuri, în căutarea sensului vieții. Urcări mari și coborâri mari?

Răspuns: Da. Aşa, el este un Uman.

Întrebare: Și acesta este un om fericit?

Răspuns: Nu știu dacă este fericit.

Întrebare: Și când va fi fericit?

Răspuns: Când ajunge la miezul lui: la aceea pentru care există.

Întrebare: Poate fi fericirea permanentă dacă ajunge la acest miez?

Răspuns: Da, atunci va fi într-o fericire constantă. Pentru că se va contopi tocmai cu întrebarea și răspunsul pe care le-a cerut.

KabTV “ştiri cu Dr. Michael Laitman”16.08.2022

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →