Intrebare: Toate intentiile noastre merg direct in gura Faraonului, hranindu-l?

Raspuns: Totul depinde de felul in care sunt aceste intentii. Faraonul este o forta speciala, egoul care se arata impotriva Luminii. Este o rezerva de egoism, de dorinta de a primi, cu care trebuie sa lucram.

In intelepciunea Kabbalah, nu exista „Faraon” fara „Israel”, insemnand dorinta din interior spre Creator cu care lucram pentru a ne uni cu ceilalti si sa ajungem la daruire. Astfel, in functie de gradul aspiratiei sale pentru daruire, o persoana construieste Faraonul, ii cultiva dorinta (Kelim) din interior, de la care mai tarziu fuge si pe care o corecteza, primind astfel si recompensa.

Intreaga munca din Egipt consta in aranjarea Faraonului si facandu-l mare, puternic si bogat, insemnand cresterea egoului nostru de la un punct mic de egoism natural pana la rangul Creatorului. Pentru ca de fapt, ce ne da acest intreg egoism? Ne da dorinta pentru mancare, sex, bani, faima, cunoastere, un mic ego pentru lumea noastra, un ego fizic, care nu are nimic de-a face cu spiritualitatea. Acest ego timpuriu nici macar nu cere corectie.

Incepand sa lucram in unirea noastra, descoperim resentimente, deteriorare, indiferenta fata de unitatea noastra. In mod esential, aceasta este revelatia raului, dar numai daca persoana il vede in felul asta. Pentru ca el poate spune ca nu se poate uni cu ceilalti si asta nu functioneaza pentru el, inainta ca macar sa inceapa. Cativa incep, dar obosesc, cad si „mor in Egipt”.

Dar mai sunt si cei care se lupta cu el, intelegand ca nu este alta sansa. Tin la el in continuare, cu toate ca vad ca pierd incontinuu. Si incearca sa se uneasca cu prietenii, sa intareasca grupul, si cu tot efortul depus nimic nu functioneaza. Si inca odata, castiga egoismul.

Astfel, in timp, tot ce a castigat persoana pana acum, toate eforturile sale sunt consumate de egoul sau, Faraonul, care creste si se bucura. Persoana insasi construieste aceste proprietati in interiorul sau, dar prin efortul sau. Dupa aceea, el ajunge la stadiul in care nu-si mai accepta egoul. Si atunci primeste de la Faraon toate vasele (Kelim), dorintele.

Cu alte cuvinte, exilul din Egipt incepe doar cu munca persoanei fata de unirea cu prietenii. De fapt, care este meritul Israelului dupa ce au parasit Egiptul, cand Creatorul i-a eliberat? Ei merita unirea la Muntele Sinai (muntele urii), ca „un singur om cu o singura inima”, chiar daca doar pentru o clipa, pana cand sculpteaza „vitelul de aur” si cad din nou. Dar aceste caderi sunt de naturi diferite acum, din aurul pe care l-au adus din Egipt, vasele Egiptene pe care le-au luat cu ei, pentru a-i slava si reforma.

Si totusi, ce au vrut in timpul acestor ani de exil? Au dorit sa creeze unitatea intre ei si pe care au obtinut-o in sfarsit la Muntele Sinai. Si fara aceste eforturi din fiecare clipa pentru a-i rezista Muntelui Sinai, cei „4oo de exil in Egipt” nu ar fi reusit pentru tine.
Din partea a 2a a  Lectiei zilnice de Cabala 4/21/2011, The Book of Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment →