Percepţia limitată a lumii

928Întrebare: O persoană percepe doar un procent din ceea ce ne înconjoară?

Răspuns: Chiar mai puțin decât atât. Imaginați-vă: există un număr enorm de valuri în jurul nostru și dintre aceste valuri, eu percep să zicem, doar valuri verzi. Din toate radiourile uriașe, ultra, infra, indiferent ce fel de unde, percep doar partea care îmi trece prin partea verde a spectrului. Si asta e.

De asemenea, egoismul nostru, din numărul mare de obiecte, stări, conexiuni și tot ceea ce se întâmplă în afara noastră, cuprinde doar partea pe care o poate percepe.

Și percepe doar o mică parte. De aceea, ne este foarte greu dacă abordăm microfenomene grave din fizică și biologie. Ne confruntăm cu o condiție în care, pe baza acestei mici părți care ne pătrund  simţurile, nu putem înțelege și trage o concluzie despre ceva complet, mare.

Și cu cât mergem mai departe, cu atât ne vor lipsi datele, chiar și conceptual, ca să nu mai vorbim de faptul că pur și simplu nu vedem 99% din lumea care ne înconjoară.

Atât timp cât orice cercetător, fie el biochimist, fizician, cercetător al societății umane sau al cosmosului, indiferent care, nu se acordează cu o persoană non-egoistă, independentă faţă de percepția de sine și devine un cercetător obiectiv, nu vom percepe restul marii părți a naturii care se află în fața noastră, dar nu este înțeleasă de noi.

KabTV “Prim-plan. Genomul uman” 7/17/11

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: