Prevenirea celui de-al treilea război mondial – Partea 1 “De ce există conflictele?”

Comentariu: Acum zece ani ați afirmat despre conflictul dintre Israel și facțiunea radicală a comunității arabe, că nu este unul local și că extremiștii vor începe doar confruntarea cu Israelul pentru ca, mai târziu sau mai devreme, să se ajungă la o confruntare cu întreaga lume iar aceasta va reprezenta începutul celui de-al treilea război mondial, care va continua să se dezvolte.

Toate acestea mis-au părut doar niște aiureli cabaliste, dar astăzi înțeleg că este necesar să începem să ascultăm cu atenție prezicerile cabaliste, acordându-le o grijă specială.

Răspuns: Din păcate, tot ceea ce este scris în înțelepciunea Cabalei s-a îndeplinit de-a lungul istoriei cu o precizie matematică. Ar fi putut exista anumite discrepanțe în ceea ce privește perioada de timp, dar nici măcar acest lucru nu s-a întâmplat.

Acum patruzeci de ani, profesorul meu mi-a spus că în jurul anului 1995 va începe revelarea înțelepciunii Cabalei în mase, după care va urma o altă perioadă, etc. Toate acestea urmează să se întâmple cu precizie, suscitând o mare teamă printre cei care cunosc aceste predicții.

Cel de-al treilea război nu va fi la fel cu războaiele anterioare; el este suma unei multitudini de conflicte locale lente și nesfârșite, care epuizează întreaga omenire.

Ceea ce se petrece este faptul că omenirea atinge un prag în dezvoltarea sa. Toți oamenii vor ajunge să înțeleagă că nu reușesc să se înțeleagă unul cu celălalt și nici să se adapteze la legile naturii, care le conduc viața.

Noi nu cunoaștem legile naturii și nu ne putem organiza societatea nici măcar într-unul dintre domeniile vieții. Știința se găsește într-un punct mort, familiile se destramă iar oamenii preferă să scape de toate acestea folosind droguri și tranchilizante.

Umanitatea este confuză. Cei mai puternici oameni ai lumii nu știu ce să facă. În general, lumea în care trăiam cu succes a devenit total neclară. Așa încât au izbucnit conflictele și confruntările.

Lumea a devenit integrală; rotundă; acționează acum alte legi – legile conexiunii integrale dintre toți oamenii. Fiecare om influențează întreaga lume și întreaga lume influențează omul; totul este cuprins într-o rețea. Deși nu vedem încă această rețea de forțe, ele ne leagă cu putere, ca pe niște celule din corpul umanității. Toate acestea au fost descrise în înțelepciunea Cabalei încă de acum mai multe mii de ani.

Problema însă, constă din faptul că noi suntem construiți conform unui principiu egoist, individualist, nu unul integralist. Nu putem cuprinde tot sistemul; nu putem coopera mutual corect unul cu celălat; nu ne propunem să primim și să dăruim împreună.

Ființa umană este singura creatură din lume care există pe baza unui principiu egoist. Nivelurile inanimat, vegetal și animal ale naturii există instinctiv; nu au libertatea de a alege. Pe când ființa umană este construită conform unui alt principiu, în el acționând doar egoismul.

Urmează de aici că părțile inanimate, vegetale și animale ale naturii se găsesc într-un echilibru dinamic: plus-minus, cald-rece, întuneric-lumină, și doar natura noastră interioară egoistă nu este echilibrată de o forță bună, având doar un caracter negativ.

Întrebare: Există însă oameni care vor obiecta: “Scuză-mă, dar ieri am ajutat o femeie bătrână să traverseze strada”. Altul va spune: “Scuză-mă dar acum zece ani nici nu visam că va fi creată o rețea socială atât de uluitoare precum Facebook!” Cu alte cuvinte, nu avem noi oare și o direcție pozitivă de dezvoltare?

Răspuns: Ba da. Dar și aceasta este administrată tot de egoismul nostru.

Din această cauză nu putem să facem bine pur și simplu, fără să mai menționăm aici să îndeplinim principala lege de a-i iubi pe ceilalți. O persoană are nevoie de o forță pozitivă internă care să-l echilibreze.

Cu toții simțim că avem o adevărată problemă, pentru că ne ghidăm în principal după forța negativă. De unde ne putem însuși o forță pozitivă care să ne permită să ne conducem cu succes, pe noi înșine și întreaga lume? Iată provocarea majoră care stă astăzi în fața umanității.

Va urma…

Din emisiunea de pe KabTV “Conversatii cu Michael Laitman” 10/23/15

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: