Prevenirea celui de-al treilea război mondial – Partea a doua “Avem nevoie de forța bună!”

Întrebare: Ce spune Cabala despre posibilitatea izbucnirii celui de-al treilea război mondial?

Răspuns: În anii 1920, atunci când oamenii de știință abia începuseră dezvoltarea de arme nucleare, marele cabalist al celui de-al 20-lea secol, Baal HaSulam, a scris în cartea sa Ultima generație că, dacă omenirea nu-și va veni în fire și nu-și va activa metoda de auto-corecție pentru a echilibra forțele negative prezente în fiecare dintre noi, în societate și în lume, atunci se va ajunge în mod inevitabil la un război nuclear.

Dar, cel înțelept, care vede dinainte ceea ce urmează să se întâmple, el știe și că dezastrele pot fi evitate, căci nu sunt necesare. El are un presentiment al suferinței viitoare și acest fapt îl ajută să aleagă o altă cale, aceea prin care își poate corecta natura.

În concluzie, omenirea are două posibilități: fie să accepte și să implementeze metoda auto-corecței, fie să ajungă la corecție trecând prin suferințe și distrugeri uriașe!

Toate acestea vor înghiți Europa, Rusia și, desigur, Orientul Mijlociu.

Întrebare: Există și abordări analitice ale cabaliștilor ale textelor din Cartea Revelațiilor, sau ei văd acolo doar înțelesurile ascunse ale profețiilor?

Răspuns: Nu există nici un fel de înțeles ascuns în aceste texte! Tot ceea ce se afirmă este extras pur și simplu din înțelepciunea Cabalei. Repet: avem două posibilități!

  • Ne corectăm singuri, devenind o societate în care binele și răul să devină echilibrate și trăind în armonie unul cu celălalt, astfel încât această armonie să se extindă în lumea înconjurătoare la toate nivelurile: inanimat, vegetal și animal.
  • Sau, la fel ca niște cowboy, începem să ne batem unii cu ceilalți, până când va mai rămâne doar un mic grup de oameni care să trăiască pe o planetă epuizată și arsă. Supraviețuitorii vor începe să construiască o societate corectă, în care binele și răul să fie echilibrate.

Iată că totul depinde de libertatea noastră de alegere! Alegem să ne reformăm natura, echilibrându-ne întreaga societate, care cuprinde în principal trei continente: Europa, Rusia și America, sau continuăm să înaintăm orbește, jucându-ne cu o singură forță, unul împotriva celuilalt?

Întrebare: Ce simbolizează deschiderea sigiliilor din Cartea Revelațiilor?

Răspuns: Aceste sigilii sunt caracteristicile ascunse ale naturii, pe care le putem scoate la lumină în scopul de a ne corecta.

Întrebare: Aceste sigilii nu sunt încă deschise?

Răspuns: Totul depinde de noi!

Înțelepciunea Cabalei a fost deja revelată oamenilor. Acest lucru face ca noi să putem dobândi toate sursele forței binelui existente în lume, însă nu le descoperim. Ele sunt sigilate, este necesar să le deschidem, atunci forța bună va apărea și va contrabalansa forța noastră rea, egoistă.

Întrebare: În Cartea Revelațiilor, deschiderea sigiliilor conduce la desfășurarea unor evenimente noi cu privire la sfârșitul lumii. Poate că ar fi mai bine să rămână închise?

Răspuns: Nu! Avem nevoie de forța bună! Trebuie să înțelegem corect acest text. Eu folosesc sursele cabaliste și mă bazez pe ele. Afirm încă o dată: Nu există nici o îndoială aici. Această posibilitate se află în mâinile noastre. Nu suntem doar niște marionete oarbe legate de sfori, aflate în mâinile naturii. Putem realiza acest lucru! Totul stă în puterea noastră.

From KabTV’s “Conversations with Michael Laitman” 10/23/15

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: