Prima revelare a Creatorului

Întrebare: Vorbești deseori despre unitatea dintre prieteni, dar poți discerne între sentimentele corporale și cele spirituale ? După ce învățăm atâtea concepte, poate exista o confuzie comună : ce înseamnă o dispoziție bună sau proastă, ce este bucuria care provine din conexiunea normală și care sunt sentimentele în general.

Este posibil chiar să discernem aceste sentimente sau totul funcționează conform metodei credinței ? Totul pare a fi contradictoriu. Într-o zi simt că am o viață normala, bună și că sunt într-o dispoziție bună și iubesc întreaga lume, iar în următoare zi simt că urăsc pe toată lumea. De fapt, aceste sentimente se schimbă conform avansării omului și conform cu ascensiunea lui spirituală. Este similar cu modul în care ne construim relațiile în lumea corporală și modului în care ne simțim în relație cu alți oameni !

Răspuns: Numai munca persistentă în grup, discutând relațiile reciproce cu prietenii și comparând atributele lor cu caracterul Creatorului poate să îndrume relațiile lor, imitând asemănarea cu Creatorul. Astfel, vei crea imaginea Lui între voi, primul nivel al lumii superioare (Nefeș al lumii Assia). Aceasta va fi prima revelare a Creatorului.

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: