Întrebare: Ce trebuie să fac atunci când sunt într-o stare în care nu am putere, nu simt nimic care să mă afecteze şi nu ştiu ce să fac?

Răspuns: Asta este descris în capitolul săptămânal al Torei: Şi copiii lui Israel suspinau din cauza sclaviei. După ce o persoană a ajuns la realizarea faptului că nu mai are nicio putere, tot cea ce poate să facă este să se roage, sa ceară.

Înainte, s-a crezut mare, deştept şi de înţeles. A crezut că poate avansa pe cont propriu, câştigând constant cunoştinţe, prin adăugarea de efort şi acţiune. Totuşi, dacă până în acest moment a făcut un număr suficient de acţiuni, ajunge să vadă că nimic nu a fost realizat cu acestea.

De ce, atunci, trebuie ca o persoană să facă toate aceste acţiuni? Pentru a realiza că nu va obţine nimic. Pentru a atinge starea de gol, o persoană trebuie să depună o cantitate enormă de efort.

Lucrez şi mă gândesc că prin asta, eu construiesc frumoasele oraşe bogate Pithom şi Ramses, câştigând cunoştinţe şi astfel curând voi descoperi, vedea şi simţii totul. Depun din ce în ce mai mult efort, mă scufund în studiu mai adânc, numai ca, deodată, să realizez: Cât de mult am pus în asta şi ce am obţinut? Nu am nimic. Ce fac mai departe? Ce se va întâmpla cu mine? Nu ştiu, dar sunt dispus să cad într-un somn adânc. Doar dă-mi un somnifer astfel încât să dorm şi să nu mă mai trezesc niciodată.

În acest fel se simte o persoană, epuizată şi fără putere. De fapt, începe să înţeleagă că nu va obţine nimic în acest fel. La început, nici măcar nu a ştiut asta şi numai a simţit că nu mai are dorinţă pentru nimic. Apoi, se trezeşte şi totuşi continuă. Totuşi, la un moment dat, începe să înţeleagă că, pe cont propriu, nu merită nimic şi că are nevoie de Forţa Superioară: Dacă Creatorul nu vine să mă ajute, eu singur nu pot face nimic.

Începe să se gandească aşa numai după ce a încercat să avanseze pe cont propriu de 15  – 20 ori sau chiar de 30 – 40 ori, numai pentru a se lovi de dezamăgire şi a cădea în disperare. Aceştia sunt numiţi anii exilului egiptean, până când suspină din cauza sclaviei. Pentru egoul meu, construiesc oraşele abundente Pithom si Ramses, dar pentru omul din mine care doreşte să obţină spiritualitatea, aceste oraşe sunt sărace şi mizerabile, goale şi ele nu îmi pot da nimic.

Încep să mă împart în două. Ce dacă am cunoştinţe, intelect, pot discuta frumos despre înţelepciunea Cabala şi chiar se pare că înţeleg totul? Nu îmi serveşte la nimic. De fapt, nu am spiritualitate. Pot vorbi desprea ea toată ziua şi toată noaptea, dar eu o obţin sau doar vorbesc despre ea? Doar vorbesc.

Atunci, o persoană înţelege că în acel moment, are nevoie de ajutor de Sus, o revelaţie superioară, Forţa Superioară, ceva diferit care nu depinde de el. Înţelege că, cu ceea ce are îi este imposibil să obţină spiritualitatea. În final, el plânge cu adevărat aşa cum este scris: Şi copiii lui Israel suspină din cauza sclaviei.

Este un drum plin de încercări. O persoană trebuie să treacă prin asemenea stări de multe ori. Numai mediul o poate ajuta în asta, nimic altceva. Mediul o poate sprijini şi proteja, şi poate să îi accelereze dezvoltarea.

Altfel, cine ştie când se va trezi din nou? Dacă nu va fi cu ajutorul mediului, va fi prin calea schimbării Reshimo (informaţii spirituale), adică i se va acorda milă de Sus şi i se va da o nouă stare. Totuşi, nimeni nu ştie când se va întâmpla asta.

De aceea, atunci când o persoană rămâne într-o stare bună, atunci când este iluminată de Lumină şi are putere, trebuie să se lege de mediu cât de mult este posibil, pentru a primii puterea pusă în asta, atunci când este slabă din nou. Apoi, va experimenta o cădere din inerţie şi va începe să avanseze din nou, deoarece a accelerat viteza înainte de a cădea.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 12/24/10, “Perfecţiune în viaţă”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment →