Întrebare: Există o limita a răbdarii atunci când calea spirituală începe sa cauzeze suparare?

Răspuns: „Răbdarea” nu înseamnă că stau şi las să crească iarba sub picioarele mele. Este scris: „Un prost sta pe mâinile lui şi isi mănâncă inima.” „Rabdare” înseamnă că în mod constant, non-stop, încercam să atingem unitatea.

Continui descoperirea clipa de clipa, numai ca sunt foarte departe de ea, iar eu continui sa incerc. Cad din nou, şi încă o dată revin la cale; Continui sa urc pe munte, chiar daca am fost împins în jos, din nou si din nou. Cu cat obtin mai mult, cu atat mai nemilosi devin „gardienii”, dar eu încă nu renunt.

Am doar grija de perseverenţa mea: cu persistenta efectuez o evaluare corectă a acţiunilor mele;  mă agat  persistent de obiectiv în fiecare secundă; eu sunt de neclintit în decizia mea de a-l atinge. Nu am nimic în viaţă, decat acest lucru.

Şi ca o consecinţă a perseverentei mele, înţelegerea mea despre rău şi bine, înţelegerea mea despre scopul creatiei,  în mod constant se schimbă. Continui sa obtin inspiratie, aşa cum as continua sa descopar ceva nou in ea. Indiferent de ceea ce am văzut ieri ca daruire, Creatorul, si astăzi răul dobândeste noi, complet diferite forme. În acest fel, perseverenta reînnoieşte constant definiţiile mele interioare, conexiunea mea.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 1/20/2011, „Problema Tu Bishvat”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment →