Radar pentru Lumina Superioară

Întrebare: Tu vorbeşti despre faptul că suntem permanent treziţi de Sus dar, noi nu simţim asta fiindcă ne lipseşte echivalenţa de formă. Ce se întâmplă Sus când noi citim Zohar? Suntem treziţi mai tare, sau devenim mai sensibili?

Răspuns: Dacă doar citeşti Zohar nu se întâmplă nimic. Poţi fie să citeşti fie să nu. Totul depinde de intenţia ta. Dacă intenţia ta evocă o echivalenţă de formă, atunci, la nivelul cu care tu eşti egal, eşti impresionat de nivelul superior. Dar dacă nu înclini să fii în echivalenţă de formă, dacă nu ţi-l apropii, el nu te iluminează.

Nivelul superior este într-o stare fixă numită Hafeţ Hesed (care nu vrea nimic pentru sine). Tu poţi să îl evoci, astfel încât el să te impresioneze, dacă tu exerciţi o creştere a dorinţei tale. Atunci, acesta te iluminează. Nu că iluminează special pentru tine, dar tu eşti impresiont de asta în funcţie de vasele tale, de dorinţele tale reînoite.

Dar unde poţi tu să obţii vase şi dorinţe noi? Dacă eşti conectat cu ceilalţi colegi, atunci între voi daţi naştere la un vas spiritual. Niciunul din voi nu este vas care să poată absorbi Lumina. Trebuie să fie cel puţin câţiva oameni care să vrea să se conecteze pentru a se anula pe sine unul în faţa celuilalt şi, asta deja devine egal cu Superiorul. În funcţie de o astfel de echivalenţă de formă, ei pot simţi între ei o iluminare mai puternică de Sus.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 14/10/2012 Zohar

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed