Recompensa și pedeapsa din viața noastră, partea 3

Întrebare: Trăim în această lume precum copiii mici care se simt pedepsiți, când mama lor nu le dă bomboana sau paharul de suc, deoarece ea știe că nu este bine pentru ei. Cine este această mamă?

Răspuns: Mama este sistemul general, natura, legile naturii în care noi existăm. Sistemul răspunde față de noi imediat, sistematic, pregătindu-ne pas cu pas să ne dezvoltăm o relație corectă cu realitatea și, gradual, permițându-ne să ajungem să o cunoaștem, pentru ca noi să deschidem ochii și să vedem realitatea adevărată.

Este similar cu modul în care un copil mic vede numai o mică parte din lume, o imagine foarte plată și limitată. El nu înțelege sistemul care guvernează o națiune sau lumea, ori cum funcționează toate acestea.

Chiar și oamenii maturi, deseori, nu știu cum este structurată guvernarea, cum funcționează și pe ce principii lucrează sistemul. Pentru majoritatea, ceea ce are un impact personal, este ceea ce îi privește cel mai mult, de exemplu, gunoiul care a fost adunat din casa lor.

În măsura în care o persoană se dezvoltă și se maturizează, ea devine familiară cu sistemul de guvernare din țara sa. Similar, noi trebuie să devenim familiari cu sistemele naturii care ne controlează.

Întrebare: Mama este simbolul căldurii, iubirii, grijii și a tot ceea ce hrănește și este bun din viața unei persoane. De ce atunci, uitându-mă la viața mea, nu văd că lumea se comportă spre mine cu o asemenea grijă și iubire? Mai de grabă este în mod opus, eu primesc lovituri din fiecare direcție.

Răspuns: Noi credem că iubirea naturii trebuie să se manifeste într-o formă pe care o înțelegem. Dar, o reprezentăm față de noi înșine în mod corect? Cred că dacă este un scop, trebuie să-l ating în dezvoltarea mea, apoi o mamă este obligată tot timpul să aibă grijă de asta, adică de ce mă ține direcționat spre acest scop.

Deoarece starea mea continuă din egoismul meu și este foarte rea, iar eu trebuie să las acest rău și să vin spre bine cât mai repede posibil, în timp ce mama pregătește toate condițiile necesare ca acest lucru să se întâmple. Ea nu mă pedepsește și nu mă grăbește cu un bici, dar, în mod constant, îmi prezintă oportunități de avansare, iar eu trebuie să o înțeleg!

Problema este în faptul că noi nu înțelegem cum ne controlează natură. Dar, de îndată ce încep să înțeleg acest lucru și caut să întru în acest proces, atunci totul se va schimba.

Deoarece încerc să discern: unde este mama, ce vrea de la mine în fiecare moment, în fiecare stare, înspre ce mă îndreaptă, ce trebuie să fac chiar acum și, cel mai important, la ce ar trebui să mă gândesc? Cum se presupune să percep lumea și cum să mă raportez față de evenimentele care se dezvăluie, în timp ce mă ajustează în fiecare moment, în modul în care eu mă raportez la lume și în evoluția conștiinței mele?

Dacă mă gândesc tot timpul că nu este nimic în afară de această forță superioară, adică că mama natură mă asistă constant, dorindu-mi tot timpul ceea ce este mai bine pentru mine, atunci eu voi avansa în direcția corectă fără greș. Este posibil ca pe cale, uneori, să fac greșeli și să lovesc zidul limitării mele: fie pe stânga, fie pe dreapta, însă pe de-a întregul eu voi merge înainte. Voi fi sub controlul ei vigilent și voi ajunge la scop.

Mama este ascunsă, însă, gradual, descopăr acest sistem ca rezultat al coliziunii mele cu ea și a analizei acțiunilor mele: Ce am făcut corect, ce nu? În modul acesta voi ajunge să înțeleg care sunt recompensele și care sunt pedepsele.

Din emisiunea de pe KabTV „O viata noua” 2/2/17

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: