Reflectați, decideți și acționați

Întrebare: Care este modul de lucru pentru a atinge unitatea?

Răspuns: În primul rând, este necesar să reflectați serios. Încercați să nu gândiți cu capul vostru, ci cu un cap superior și mai mare, adică să ascultați ce vă recomandă cabaliștii. Apoi, încercați pe cât posibil să decideți independent de ego modul în care vom realiza acest lucru astfel încât, mândria misiunii noastre, cu alte cuvinte, importanța obiectivului, să fie mai mare decât iubirea de sine.

Apoi, atunci când acceptăm o astfel de decizie în liniște, ca și cum nimic nu depinde de noi, și atunci când înțelegem ce acțiuni trebuie să fie efectuate, organizăm un plan și apoi trecem la etapa următoare: cum executăm acest plan? Faza de punere în aplicare nu are nevoie să schimbe decizia etapei precedente, adică planul pentru acțiunile necesare. Dimpotrivă, este necesar numai să le realizăm și să vedem, în consecință, dacă suntem implicați în munca spirituală sau nu.

Eu nu știu cum, nici de ce, această muncă minunată de a face aceste corecții a căzut peste noi, noi toți fiind slabi și leneși. Fie acceptăm misiunea, mergem înainte cu ea și o realizăm, fie nu o facem. Deci, nu este nimic de repetat și nu veniți cu acuzații că au trecut trei sau cinci ani sau mai mulți și nu există nici un rezultat. Ni s-a dat această muncă și trebuie să o realizăm. Și numai eu sunt pregătit să clarific metoda în detaliu și asta este ceea ce fac.

 Din pregătirea Lecției zilnice de Cabala, 18.03.2014

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: