Din Tora, „Numere” 20:27 – 20:29: Moise a făcut așa cum I-a poruncit Domnul. Ei au urcat pe Muntele Hor în prezența întregii congregații. Apoi Moise l-a dezbrăcat pe Aaron de hainele sale și l-a îmbrăcat cu ele pe Eleazar, fiul său, iar Aaron a murit acolo, pe vârful muntelui. [Apoi] Moise și Eleazar au coborât de pe munte.

Întreaga congregație a văzut că Aaron a murit și întreaga casa a lui Israel a plâns pentru Aaron timp de treizeci de zile.

Moartea despre care se vorbește în Tora – morțile lui Aaron, Miriam, Moise, sau alte altor suflete care l-au atins pe Creator și care constituie fundamentul sistemului general al sufletului omenesc – înseamnă o ridicare și nu pierirea corpului. Corpul este nivelul material al unei persoane, așadar nu este nimic de jelit la el.

În lumea spirituală, dacă sistemul numit Aaron și-a împlinit rolul, Aaron moare pentru că nu mai trebuie să se corecteze; este complet corectat și se poate alătura sistemului comun al sufletului lui Adam. Aceasta este moartea.

Ceea ce noi considerăm în lumea noastră a fi un eveniment tragic este de fapt o mare bucurie în lumea spirituală. Este scris că „…cei drepți, care, în moartea lor, sunt numiți vii.”

Întrebare: Dar aici scrie că „întreaga casă a lui Israel a plâns pentru Aaron timp de treizeci de zile.”

Răspuns: Ei au plâns pentru că nu mai era cu ei, dar fiind incorporat în starea generală, nu mai puteau conta pe el anume. Au fost privați de suportul vizibil, fizic și de comunicarea cu el, dar desigur că sistemul numit Aaron a rămas în totalitate. Acesta este un sub-sistem enorm de guvernare în sufletul general al omului, dar care nu se află la același nivel cu ceilalți oameni. Acesta este motivul pentru care ei l-au plâns pentru o perioadă foarte scurtă de timp.

Ne plângem morții timp de șapte zile, apoi avem un serviciu memorial după treizeci de zile, apoi la fiecare un an, nu mai mult de atât. Există zile speciale de vizitare a cimitirului: șapte zile după înmormântare și apoi după treizeci de zile, apoi o dată pe an în ziua în care omul a murit. Motivul este acela că moartea reprezintă reînvierea nivelului spiritual care este total detașat de corpul îngropat. Baal HaSulam obișnuia să spună că nu-i pasă deloc unde va fi îngropat sacul său de oase.

În vremuri străvechi, acum 2500-3000 de ani, înainte de exilul din țara Israelului, morții erau puși într-o peșteră și intrarea acesteia era zidită pe timp de un an. După un an, tot ceea ce mai rămânea din corpul putrezit era colectat într-un vas, era sigilat și vasul era plasat într-o peșteră comună. Tradiția de a îngropa morții în pământ a apărut mai târziu.

Astăzi, cunoaștem mai multe cimitire antice, în diverse regiuni cum ar fi Siria, Iraq, Iran și așa mai departe, pentru că țara lui Isarel era mult mai întinsă decât astăzi. De exemplu, Moise și Aaron sunt îngropați pe celălalt mal al Iordanului.

Multe dintre mormintele vechilor cabaliști care au trăit în urmă cu mai mult de 2000 de ani, înainte de distrugerea Templului, se găsesc în Galileea. ARI, marele cabalist al secolului al 16-lea a făcut o listă cu acestea. În acest fel ele au putut fi descoperite.

ARI a mers pe câmpurile dintre Safed și Muntele Meron, acolo unde a fost îngropat Rabi Șimon și a indicat mormintele cabaliștilor, care au fost apoi însemnate cu numele acestora.

ARI a simțit cine era îngropat într-un anumit mormânt pentru că rădăcina și ramura sunt legate. Deși corpul nu este o parte spirituală a ființei umane, el este totuși legat, într-o oarecare măsură, de partea spirituală și suferă împreună cu aceasta. Așa încât ARI a fost capabil să afle conexiunea și să localizeze mormintele. De atunci, au apărut monumentele marilor cabaliști din Galileea.

Din emisiunea de pe KabTV “Secretele Cartii Eterne” 7/1/15

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →