Ruşinea ca motor pentru avansarea spirituală

Baal HaSulam, „Matan Tora” (Dăruirea Torei), par. 7: Cel care mănâncă şi se bucură din munca tovarăşului său se teme să se uite la faţa acestuia fiindcă făcând aşa, el devine din ce în ce mai umilit, până când îşi pierde forma sa umană. Şi pentru că ceea ce provine din întregul Lui nu poate fi lipsă, El ne dă loc pentru a ne câştiga noi înşine exaltarea prin munca noastră în Tora şi Miţvot.

Creatura este opusă Creatorului în calitatea sa internă, în dorinţa egoistă de „eu ar trebui să conduc”. Singurul lucru care poate sta în opoziţie este ruşinea care provine din defectul din propriul „eu”.

În fapt, aceste două judecăţi fuzionează în una şi este aproape suficient pentru a aduce fiinţa creată la corecţie. Asta pentru că, un om este gata să facă orice astfel încât să nu simtă defectul de ruşine în dorinţa lui de primire. Noi putem sta în ruşine numai dacă este posibil să acoperim dorinţa de primire, astfel încât ea să nu poată fi de fapt rănită. Chiar dacă dorinţa de primire poate fi rănită la primele nivele, noi nu putem accepta asta la al patrulea nivel fiindcă atunci ea va forţa imediat omul să termine starea curentă şi să oprească sentimentul de ruşine, imediat, în orice fel poate.

În mod normal, noi compensăm din defecte prin învăţarea de la mediul nostru. Întregul sistem este astfel construit astfel că, în cele trei linii opuse, noi vom face faţă cumva ruşinii. Dar în fapt, acesta este un sentiment extraordinar care a fost pregătit pentru sufletele înalte.

Întrebare: Cum se relaţionează ruşinea la adeziunea pe care noi trebuie să o obţinem?

Răspuns: Ruşinea şi adeziunea, frica şi anxietatea, tot ceea ce vrei, toate sunt componente ale adeziunii. În adeziune fiecare din ele participă în cel mai înalt, complet şi deschis mod.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 24/10/2012 „Matan Tora” (Dăruirea Torei)

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: